Constanța revine în forță pe harta gimnasticii românești

754
1
Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a explicat, vineri, motivele pentru care Constanța nu a mai găzduit, în ultimii șapte ani, competiții de profil de anvergură.
"Din cauza reparațiilor care au avut loc la Sala Sporturilor, nu am reușit să mai organizăm evenimente la malul mării. Ne pare rău că, în aceste reparații, nu a fost inclus și un sistem de aer condiționat, care ar fi fost absolut necesar unei competiții de gimnastică. Desigur, Constanța face parte din orașele cu tradiție în gimnastică și nu va mai fi ocolită pe viitor", a declarat Adrian Stoica.
De-a lungul anilor, de la Constanța au pornit spre marea performanță multe talente, spor-tive medaliate la Jocurile Olimpice, Campio-natele Mondiale și Europene. Când va mai răsări o nouă stea?
"Sunt copii talentați, unii chiar foarte buni, dar le trebuie ani buni de pregătire să ajungă la o performanță notabilă. Avem mugur bun, și asta este cel mai important", ne-a mai spus Adrian Stoica.
Prezent la CN de gimnastică artistică, de la Sala Sporturilor, directorul DJST Constanța, Claudiu Teliceanu și-a exprimat emoția și dorința de a promova cât mai mult gimnastica pe litoral.
"Trebuie să recunosc că sunt impresionat de acești copii. Vreau să vă asigur că acest gen de activități vor fi încurajate de Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța. De aici începe primul pas către descoperirea unor tinere talente care vor face performanță la nivel mondial și sper ca la Constanța să se nască o nouă stea", a declarat Teliceanu.

Comentează știrea

dorel gheorghe
25 iunie 2012
fals

Au furat astia de la constanta la categoria aIII-a ,la fel ca Vantu de la populatie.Oare santeti mandrii cand castigati in mod fraudulos??? O rusine echipa de la constanta la categoria a III-a.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8353 secunde