Constănțenii joacă, miercuri, în Liga Europei

183
1 min citire
Echipele naționale de tenis de masă seniori ale României susțin, miercuri, 1 aprilie, meciurile din etapa a doua a Ligii Europene a Națiunilor. Băieții, între care se găsesc și constănțenii Andrei Filimon și Costel Cioti, întâlnesc pe teren propriu, la Buzău, Austria, meciul începând la ora 17 și fiind transmis în direct de GSP TV. Fetele, cu Eliza Samara și Cristina Hârâci în componență, joacă în Ungaria, la Eger.
Apoi, de pe 10 aprilie, în Austria are loc un cantonament organizat de federația europeană, la care participă 12 sportivi de pe bătrânul continent cu șanse de a participa la JO 2012. Printre ele, și Eliza Samara, iar în vizor este și Hârâci, dar ea, alături de Ana-Maria Sebe, va participa, între 9 și 12 aprilie, la Openul de junioare din Egipt, unde vor fi însoțite de antrenoarea lotului de junioare al României, Liliana Sebe.
Româncele nu vor sta în Austria decât până pe 16 aprilie (în mod normal, cantonamentul se încheie pe 22 aprilie), întrucât, pe 18 aprilie, au un alt meci de Ligă Europeană, cu Italia.
Apoi, de pe 25 aprilie, loturile naționale tricolore fac deplasarea în Japonia, la Campionatul Mondial individual de seniori. De la Constanța, au primit convocări la această întrecere Samara, Filimon și Cioti.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0324 secunde