Fundașul Cosmin Pașcovici a suferit o contractură musculară la antrenamentul de aseară al Farului, pe care l-a încheiat mai devreme, după o serie de alergări. După o pauză destul de mare, cauzată de o accidentare, Cosmin a jucat tot meciul la Brănești, ca fundaș central stânga.
În absența principalului Marius Șumudică, ședința de pregătire, desfășurată pe terenul secund, a fost condusă de secunzii Radu Crețulescu și Bogdan Andone și de antrenorul de portari Constan-tin Gârjoabă.
Au participat 19 jucători, 18 "marinari" (Sardescu, Vl. Neagu - portari; Soare, Barbu, Buzea, Bubuleandră, Pașcovici, Gaston - fundași; B. Andone, B. Teekloh, Rusmir, Păcuraru, L. Mihai II, Mansur, Leu - mijlocași; Ene, Chico, Nanu - atacanți) și un mijlocaș stânga sârb, care a fost testat de Farul și anul trecut, dar care nu va fi oprit nici de Șumudică.
Absenții au fost Mățel (convocat la Naționala de tineret), Matei (convocat la Naționala Under-19), Cristocea și Vlas (învoiți). Despre Mățel, Șumudică a dezvăluit că schimbarea de la Brănești, din minutul 25, s-a făcut la cererea jucătorului, care a spus că nu mai poate și că se sufocă.
Farul are astăzi două antrenamen-te, de la orele 10,30 și 18.