Echipa de Liga a III-a CS Năvodari a câștigat, cu scorul de 3-1 (1-1), meciul amical cu Inter Năvo-dari (Liga a IV-a), disputat sâmbătă, pe teren propriu. Golurile au fost marcate de Vâlcică, Dimcică și Chirilă, respectiv Troacă.
Antrenorii Constantin Funda, Gheorghe Mina și Florin Adam au folosit următorul 11 de start: Vasiliu, Gongea, Fălina, Chirilă, Gospodin, Lupu, Roman, Neacșu, Dimcică, Dumitru și Vâlcică. După pauză, au mai intrat: Cioria, Stoica, Matei, Georgică și Samir (un marocan de 23 de ani, student al Facultății de Medicină din cadrul Universității "Ovidius"). Nu au jucat Truță (accidentat), Șicu și Ianțoc, ambii învoiți.
"Pentru stadiul de pregătire actual, sunt mulțumit de cum s-au mișcat băieții, mai ales că media de vârstă este în jur de 20 de ani. I-aș remarca pe Vasiliu, Lupu, Chirilă și Gospodin", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al CS Năvodari, Marian Cîrnu, care a precizat că, în perioada următoare, lotul ar putea fi completat cu 3-4 fotbaliști de la FC Farul și alți trei de la cluburi din județ, toți cu vârste până în 21 de ani.
La meci, a asistat și viceprimarul localității, Florin Chelaru, care a promis că, alături de ceilalți factori de decizie, se va implica pentru a rezolva problemele sportului năvodărean.
Altfel, în cursul acestei săptămâni, va fi stabilită și componența consiliului de administrație al clubului, pe lista propunerilor figurând importanți oameni de afaceri din zonă.
"Se va insista ca mandatul consiliului să fie pe patru ani, astfel încât desele schimbări politice să nu mai influențeze activitatea clubului. Ne bazăm pe sprijinul administrației locale. Pentru funcția de președinte, va candida doar Ion Pacea (n.r. - actualul președinte CA), un om cu experiență, care a contribuit la dezvoltarea activității sportive", a explicat Marian Cîrnu.