Cristina Hârâci, aur în Bahrain

234
Sportivele constănțene Cristina Hârâci și Ana-Maria Sebe (LPS "Nicolae Rotaru" CSS - Farul) au cucerit patru medalii la Openul Bahrainului, de la Manama, întrecere inclusă în circuitul mondial al juniorilor la tenis de masă.
Pe echipe, România A, cu Hârâci în formație, a luat aurul, dispunând în finală de Hong-Kong, cu 3-1. Cristina a participat la toate punctele, realizând două victorii la zero la simplu și a treia la dublu. În semifinale, asiaticele au învins (3-1) România B (la care a jucat Sebe), tricolorele rămânând astfel în posesia medaliilor de bronz.
La simplu, argint pentru Hârâci, după înfrângerea (2-4) din meciul cu o altă sportivă din România, Camelia Poștoacă.
La dublu, Hârâci și Sebe au luat bronz, oprindu-se în semifinale, unde au pierdut cu 2-3 la o pereche din Coreea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0933 secunde