Campionatul Național de juniori Under 13, masculin și feminin

CS Phoenix, coșuri spectaculoase și apărare "beton"

566
Dacă la seniori Constanța este "praf", BC Farul nebifând nici măcar o victorie în primele nouă etape ale Ligii Naționale, iată că juniorii compensează, iar micii baschetbaliști din cadrul Clubului Phoenix se bucură de tot mai mult succes. 

Clubul Sportiv Phoenix Constanța s-a impus de o manieră categorică, weekend-ul trecut, la turneul II al Campionatului Național de Juniori Under 13, masculin și feminin, organizat la Școala nr. 29 "Mihai Viteazul".

Jucătorii de la CS Phoenix au câștigat detașat și au rămas pe primul loc în clasament, având șase meciuri câștigate din tot atâtea posibile.

La competiția feminină, au participat două echipe din Ploiești și una din Constanța, iar la cea masculină, trei echipe din Constanța, toate încurajate de un public numeros, care i-a susținut pe întreg parcursul turneului.

Atât echipa de fete, cât și cea de băieți au avut parte de o prezentare-spectacol înainte de începerea meciurilor.

La feminin, CS Phoenix Constanța a învins formațiile CSS 1 Constanța, cu 58-15, CSS Ploiești 1, cu 71-48, și CSS Ploiești 2, cu 81-55.

Cele mai bune marcatoare au fost Anca Crăciun, Ștefania Gușă, Silvia Negoiescu, iar cea mai bună apărătoare, Geanina Marienici.

Nici la masculin, baschetbaliștii de la Phoenix nu s-au lăsat mai prejos, aceștia câștigând și la diferență de peste 100 puncte: 95-35 cu Fly OC, 62-36 cu BC Athletic 1 și 111-10 cu BC Athletic 2.

Cei mai buni marcatori au fost Sergiu Ursu, Andrei Bercea, Stelian Hristu, Mihai Neacșu, iar cel mai bun apărător, Dedu Teodor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Noiembrie 2012
Stire din Sport : BC Farul, șanse minime de a "sparge gheața"
Pagina a fost generata in 0.3959 secunde