CS Volei 2004, calificare la pas în sferturile de finală ale Cupei României

306
Echipa feminină CS Volei 2004 Constanța a pășit cu dreptul în noul sezon, reușind să se califice în sferturile de finală ale Cupei României, după ce, în week-end-ul trecut, jucătoarele antrenate de Claudiu Pițigoi au scos din competiție pe Universitatea Cluj.
Ambele partide ale turului întâi s-au disputat pe litoral, în Sala Sporturilor, ardelencele fiind de acord cu propunerea clubului constănțean. Sâmbătă după-amiază, CS Volei 2004 a câștigat clar, scor 3-0 (25-17, 25-8, 25-18), iar duminică dimineață, tabela a indicat diferență identică (25-23, 25-11, 25-9).
Mult întărită în intersezon, echipa dobrogeană și-a trecut în palmares o calificare la pas, Clujul dând o replică mai consistentă doar în primul set al meciului al doilea. Constanța a avut un bloc foarte bun, a stat bine la serviciu, dar a suferit la preluare, aspect ce va trebui corectat până la startul campionatului. Noile achiziții Cătălina Necula (16 servicii consecutive fără greșeală în partida de sâmbătă), Elena Prisecaru, Melania Alexe, Miliana Djordjevic, Elena Cozma sau Bojana Marjanovic s-au integrat destul de bine alături de Monica Tiba, Georgiana Surmei sau Ionelia Poștaru, astfel încât antrenorul Claudiu Pițigoi se poate gândi îndreptățit la unul dintre primele patru locuri în campionat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0788 secunde