CSU Neptun pregătește returul cu gândul la promovare

319
2 min citire
CSU Neptun pregătește returul cu gândul la promovare - handbalfetecsuneptun23-1359306202.jpg
Club Sportiv Universitar Neptun Constanța a susținut, vineri și sâmbătă, două meciuri de verificare cu formația CSM Ploiești (locul 10 în Liga Națională de handbal feminin), la Sala Sporturilor, ultimele înaintea începerii returului în Divizia A, programat pentru 3 februarie.
Perioada de pregătire dinaintea returului Diviziei A la handbal feminin se apropie de final pentru constănțencele de la CSU Neptun. Formația de pe litoral, antrenată de Ion Crăciun și Florin Cazan, a susținut, vineri și sâmbătă, două amicale cu CSM Ploiești. Prima partidă s-a încheiat în favoarea gazdelor, cu 32-28 (11-11), iar a doua s-a terminat la egalitate: 30-30 (20-11).
Iată formația care a evoluat, sâmbătă, pentru CSU Neptun: Iana Sitenko 7 intervenții salvatoare, Mihaela Petrescu, Monica Rusu 1 - portari, Nicoleta Rusu 8 goluri, Daniela Arfir 6, Alla Sheiko 4, Ana Maria Dragut 3, Adina Zlăvog 2, Oana Ionescu 1, Mădălina Toma 1, Andreea Mărginean 1, Cristina Rusali.
"Două meciuri utile pentru echipa noastră, mai ales că Neptunul are un stil apropiat de joc cu cel al bucureștencelor de la CSM, viitoarea noastră adversară din Liga Națională. Sper ca fetele să fi înțeles că mai avem mult de muncă și să corectăm problemele pe care le avem. Neptunul are un joc colectiv foarte bun, echipa a crescut mult de la meciul de baraj din primăvară, când am câștigat destul de clar cu echipa pe care o antrenam, Rapid. Sper ca ambele echipe să-și atingă obiectivul, noi de a rămâne în prima ligă, iar Constanța de a promova, iar sezonul următor să ne întâlnim în meciuri oficiale", a spus antrenoarea CSM Ploiești Simona Gogîrlă.
Pentru tehnicianul Ion Crăciun, aceste meciuri au avut un rol foarte important în pregătirea pentru returul Diviziei A1.
"Sunt mulțumit pentru că am întâlnit o echipă din Liga Națională și am început să mai reglăm relațiile de joc. Trebuia să luăm și pulsul Ligii Naționale, pentru că acolo vrem să ajungem și să și rămânem. Starea jucătoarelor era mai deficitară pentru că ne-a trecut glonțul pe la ureche. Era să ne desființăm. Cu efortul celor care sunt pe lângă echipă lucrurile se vor îndrepta și le mulțumesc celor care iubesc handbalul feminin în Constanța și nu ne-au lăsat în acest moment greu", a declarat antrenorul Ion Crăciun.
Pentru CSU Neptun, partida de sâmbătă a fost ultima înaintea debutului în returul Diviziei A, programat duminică, 3 februarie, la Slobozia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 09 Ianuarie 2013
Stire din Monden : Handbalistă acuzată de soț că e lesbi
Pagina a fost generata in 0.0839 secunde