Viață grea pentru handbalistele de la CS Tomis

Dați-le banii fetelor!

967
3

Articole de la același autor

O liniște suspectă s-a abătut, în ultima perioadă, asupra echipei de handbal feminin CS Tomis Constanța. Despre "Cenușăreasa sportului constănțean" nu se mai auzise nimic, nici în presa scrisă, nici în emisiunile TV, așa că, ieri dimineață, le-am vizitat pe fete, la antrenamentul de la Sala Sporturilor.
Jucătoarele se pregătesc pentru meciul de duminică, din ultima etapă de campionat, cu HC Dunărea Brăila, dar cuvântul care definește cel mai bine starea de spirit din lot așteptarea.
"Problemele financiare ale clubului sunt binecunoscute. Noua conducere ne-a promis că situația se va rezolva, dar nu s-au făcut pași importanți. Până acum, am primit doar un salariu. Restanțele sunt consistente: două salarii, plus diferențele din iarnă. Ni s-a spus să avem răbdare, că, până pe 25 mai, se va ajunge cu plata la zi. Sperăm că așa va fi", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenoarea Mihaela Pîrîianu.
Incertitudinea planează și asupra viitorului echipei. Nu mai puțin de șase handbaliste se află la final de contract și, cel puțin până la ora actuală, nimeni din noua conducere a clubului nu le-a făcut vreo ofertă.
"Aici este o mare problemă. Nimeni nu comunică cu noi, nu știm ce se va întâmpla după terminarea campionatului. În mod normal, în perioada 16-19 mai, ar trebui să purtăm discuții referitoare la contracte, lot, program de pregătire. Fetele vor să se lămurească situația cât mai repede, să se achite restanțele și să li se spună dacă mai este nevoie de serviciile lor", a ex-plicat Mihaela Pîrîianu.
Din câte se pare, o parte dintre jucătoare sunt pe picior de plecare, fiind contactate de alte cluburi din România.
***
Prin urmare, administrația locală, autointitulată salvatoarea handbalului feminin constănțean, încă nu și-a îndreptat privirile asupra Tomisului. Tot timpul au fost alte priorități, iar pentru fete, doar promisiuni. Pare greu de crezut, dar, din păcate, adevărat: la meciurile echipei, niciunul dintre noii membri ai Consiliului de administrație nu este prezent în sală. Nimeni nu dă un mesaj de încurajare, nimeni nu întreabă de starea de sănătate a jucătoarelor, nimeni nu vine cu un stimulent.
Singurul care se mai interesează de echipă, care mai trece pe la sală este fostul președinte Gheorghe Slabu. În schimb, "greii" Cristian Zgaber-cea ori Carmen Vasile n-au avut timp să discute cu fetele.
Pe de altă parte, se aude că la echipă va fi adus un nou antrenor. Momentan, nu înaintăm niciun nume, însă noua conducere trebuie să fie foarte atentă la decizie, să nu comită o gafă de proporții.
Rămâne de văzut dacă Mihaelei Pîrîianu îi va fi acordat credit în continuare - ceea ce ar și merita, după ce a făcut pentru acest club, ca jucătoare și, acum, ca tehnician, în momente de maximă dificultate - sau dacă va fi "importat" un nou antrenor.
Urmează o perioadă decisivă pentru echipă și vom urmări cu mare atenție modul în care vor evolua lucrurile.

Comentează știrea

Constantean
12 mai 2011
Porcusor si Drogatul,unul mai prost ca altul!

Mai este un an de zile si vom scapa de ciumele Constantei,Porcusor si Drogatul:unul mai prost ca altul!

gigi
13 mai 2011
antrenor

mihaela e tinuta in sah, Porcul vrea alt antrenor. o sa vedeti...

SpecialUnit1
13 mai 2011
...

Fetele merita Respect! nu multe jucatoare ar fi ramas in conditiile de fata , Va multumim ca ne-ati reprezentat si ca ne ve-ti reprezenta in continuare ! Inca odata Jos Palaria pentru ce a-ti facut!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.102 secunde