David Spiridon a luat două medalii la Naționalele de atletism

519
Atletul constănțean David Spi-ridon, de la CS Farul, a urcat de două ori pe podium, pe locul întâi și pe locul trei, la Campionatul Național de atletism rezervat juniorilor 3, întrecere care s-a desfășurat la București.
Medalia de aur a fost obținută cu ștafeta de 4X100 m a Farului, care, în componența Andrei Bercea, Ionuț Cobzaru, David Spiridon și Taner Mustafa, a încheiat cursa în 46,39 s. Bronzul a venit la lungime, cu o performanță de 6,20 m.
Competiția bucureșteană i-a adus o medalie, argint la 3.000 m (10:33,73), și Petronelei Cocii (Atletic Buzău - Farul), în vreme ce în imediata vecinătate a podiumului au venit același Spiridon, locul patru la înălțime (1,70 m) și Andrei Bercea (Axiopolis Cernavodă - Farul), aceeași poziție la lungime (5,91 m).
Pe locul șase s-au clasat Marwa Borssy (LPS - Farul), la 100 m (13,19 s), și Dorina Uță (LPS), la 300 m garduri (49,46 s).
Constănțenii au fost laureați și la Campionatul Național de probe combinate pentru seniori, tineret și juniori 2, din capitală, unde, la octathlon juniori 2, Răzvan Roman (Șoimii Sibiu - Farul) a fost al doilea, cu 4.799 puncte, iar George Moroșan (Farul - LPS "Nicolae Rotaru" CSS), al treilea, cu 4.518p.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4129 secunde