Antrenorul Gloriei Buzău a rămas uimit de ce a văzut la Constanța

"De ce scuipați Farul, îl striviți și-l aruncați la gunoi?"

2092

Articole de la același autor

Mihai Ciobanu a declarat că este păcat ca simbolul fotbalului dobrogean să nu fie scos în prim-plan, dând în acest sens un exemplu concret.

Mihai Ciobanu, antrenorul Gloriei Buzău, ultima adversară a "marinarilor" din campionat, spune că a observat la Constanța un lucru legat de FC Farul care l-a uimit.
"Am văzut în seara dinaintea partidei știrile la un post local de televiziune și nici măcar nu s-a pomenit de Farul. Este absolut jenant. Eu știu că simbolul fotbalului în această regiune este Farul. E păcat că lucrurile se tratează așa vizavi de acest club. De ce ne strivim simbolurile, le scuipăm, le aruncăm la gunoi? Figurile reprezentative nu trebuie să dispară. În suferință sunt și cluburile fanion din Bacău sau Iași, ca să vorbim numai despre zona aceasta de țară", a spus Ciobanu.
Tehnicianul formației buzoiene i-a remarcat în schimb pe suporterii prezenți la meciul de sâmbătă, care, deși puțini, au creat o atmosferă aparte.
"Respect foarte mult clubul Farul și mă bucur că mai sunt suporteri atât de pătimași și de aproape de echipă, care se bucură pentru fiecare moment bun al formației. În tribune au fost 200 de spectatori, în trei grupuri, dar ați văzut ce atmosferă au făcut. Când Farul e înconjurată de dragoste și căldură, se vede", a completat Mihai Ciobanu.
***
"Am obținut o victorie meritată și muncită cu Gloria Buzău. Este adevărat, am avut parte și de puțin noroc, dar era și timpul ca șansa să nu ne mai ocolească. Destul și-a luat fața de la noi la Năvodari, cu Dunărea Galați sau cu Dinamo II. Sper ca norocul să țină cu Farul și la Chiajna. Este o partidă pe care băieții trebuie să o abordeze cu încredere"
Relu Damian,
președinte FC Farul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 02 Noiembrie 2010
Stire din Sport : Farul, prăbușit de "tripleta de aur"
Pagina a fost generata in 0.5259 secunde