Cupa Zilei Marinei Române la yachting

Dedicație pentru fostele glorii ale sportului cu vele

389
1 min citire
Ziua Marinei Române fără yachting în program echivalează cu o nuntă de la care lipsesc lăutarii. Velierii constănțeni au urcat la bordul ambarcațiunilor și au înfruntat natura dezlănțuită.
Pe ape agitate și pe un vânt tare, de forța 4 în creștere, s-a disputat Cupa Zilei Marinei Române la yachting, competiție care, conform informațiilor furnizate de prof. Dumitru Micu, director al Școlii nr. 27 și membru al asociației județene de specialitate, a fost dedicată marinarilor și fostelor glorii ale sportului cu vele trecute în neființă: Nicolae Calcan (maestru emerit al sportului), Ion Alexandru (maestru al sportului) și Mihai Olteanu (fost vicepreședinte al Federației Române de Yachting).
Regata a fost precedată de o slujbă de pomenire, fiind apoi lansate la apă jerbe și cruci de flori.
Concursul, marcat de răsturnări și abandonuri ce au bulversat ierarhiile, s-a încheiat cu următoarele rezultate: Clasa Optimist (fete): 1. Atena Macarov (CSU Știința), 2. Bianca Popescu (Știința), 3. Illias Sermin (Yacht Club Regal Român / Școala nr. 27); Clasa Optimist (începători): 1. Eduard Huțuțui (Știința), 2. Cosmin Băraru (Știința), 3. Andrei Petcu (Electrica); Clasa Optimist (juniori mari): 1. Armand Ionescu, 2. Marcel Frangopol, 3. Robert Toporău, toți de la Electrica; Clasa Cadet: 1. Vlad Rusu / Boris Bândic (YCRR / Șc. nr. 27), 2. Eduard Filip / Andrei Păunescu (Știința), 3. Gabriel Cocoș / Elius Mangiurea (Știința); Clasa 420:
1. Alex Illichman / Cătălin Crăciun, 2. Răzvan Gălățeanu / Astrid Constantinescu, 3. Mihai Ciulei / Andrei Ciobanu, toți de la Știința.
Astăzi, chiar de Ziua Marinei, pe lacul Siutghiol, va avea loc o paradă a velierelor constănțene.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0278 secunde