Campionatul Firmelor Constănțene la fotbal în sală, etapa a cincea

Detectors, "motor" Diesel

461
Meciuri captivante la Campionatul Firmelor Constănțene la fotbal în sală, cea de-a treia ediție a turneului fiind găzduită de Clubul Eden din bd.-ul Aurel Vlaicu. Etapa a cincea a adus cu sine multe goluri spectaculoase.

Campioana en-titre, Detectors, și-a încălzit "motoarele", a început să se regăsească și să presteze un joc din ce în ce mai bun. După un start ezitant în confruntarea cu Boss Company, în care a fost condusă cu 1-2, a revenit în forță și a câștigat finalmente cu scorul de 7-2, cel mai bun jucător de pe teren fiind Mircea Vizitiu.
O surpriză plăcută a furnizat-o și Gepa, formație care, beneficiind de serviciile a doi jucători aflați în zi de grație (Cristian Zegrea și Daniel Stan), le-a dat "temă pentru acasă" celor de la Antipa. Un alt meci frumos, în ciuda scorului uriaș, a fost cel dintre Comvex și Vectra Construct, vicecampioana de anul trecut, care are în lot mulți fotbaliști trecuți de prima tinerețe, dând dovadă de poftă de joc.
Din păcate, nu au lipsit incidentele. La meciul dintre Cotimar și Roa Olt, jucătorul Claudiu Grămoșteanu (Roa Olt) a primit cartonaș roșu, în urma unei faze petrecute la jumătatea terenului. Înfuriat, acesta i-a adresat cuvinte obscene arbitrului, fiind cu greu calmat de către coechipieri, care încercau să îl convingă că, de fapt, el a greșit.
Comisia organizatorică a turneului a anunțat că nu tolerează astfel de acte de indisciplină și, drept ur-mare, a decis suspendarea pe o perioadă de patru etape a jucătorului, cu mențiunea că, la prima abatere, va fi exclus din turneu.
"Tragem un semnal de alarmă și îi îndemnăm pe toți jucătorii să respecte spiritul competiției și al fair-play-ului. În caz contrar, se poate ajunge până la excluderea din competiție a unor formații", a declarat, pentru "Cuget Liber", Eden Lică, reprezentantul clubului gazdă.

Rezultatele etapei
Scuba - Hercules 15-4 (Bărăitaru 8, Dulan 7 / Crăciun 2, Ionescu 2), Detectors - Boss Company 7-2 (Petcu 2, Vizitiu 2, Murgoci 2, Cristea / Stoica, Popa), Comvex - Vectra 14-1 (Dragoș Cornea 6, Sima 4, Daniel Cornea 3, Vieriu / Butnaru), Antipa - Gepa 10-18 (Nazare 5, Lupașcu 2, Cuconu, Ilie, Cocea / Zegrea 9, Stan 7, Tarna, Dima), Cotimar - Roa Olt 10-5 (A. Șoptelea 3, Erdan 2, C. Soptelea 2, Carnautu 2, Zincă / Olteanu 3, Curt 2), Global System - Total Construct 6-5 (Damir 3, Beldiman 2, Apostol / Lefter 2, Papuc, Nițescu, Paizan).

Clasament
1. Cotimar (13 p); 2. Global System (12 p); 3. Boss Company (9 p), 4. Roa Olt (9 p), 5. Comvex (9 p); 6. Scuba (9 p); 7. Melody (8 p); 8. Detectors (7 p); 9. Mod Economics (6 p); 10. Total Construct (6 p); 11. Gepa (6 p); 12. Hercules (3 p); 13. Vectra (0 p); 14. Antipa (0 p).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6783 secunde