Consilierul tehnic al Farului, Cristi Cămui, a remarcat, la conferința de presă de după meci, că "rechinii" au jucat de la egal la egal cu Dinamo, diferența fiind făcută de marile erori personale ale constănțenilor, atât în apărare, cât și în atac.
"După ce am condus cu 1-0, am primit două goluri pe greșelile mijlocașilor centrali, care nu au ieșit la omul cu mingea pe zonă centrală. La golul trei, Torje a primit balonul între Pahor și Vukomanovic, speculând plasamentul prost al celor doi și lipsa lor de comunicare. La ultima reușită dinamovistă, Ben Teekloh face preluare spre poartă, mingea ajunge la adversar și 1-4. Primim mult prea ușor goluri pentru Liga 1", a rememorat, amar, Cămui, filmul evenimentelor.
Nici în ofensivă lucrurile nu au stat mai bine. "E dureros să ai 4-5 ocazii singur cu portarul și să nu marchezi. Suntem probabil una dintre echipele care ratează cel mai mult. Pe ambele faze, ne lipsește concentrarea. Totuși, 1-4 e un scor mult prea mare. Nu aceasta a fost diferența. În mare, Dinamo nu m-a impresionat. A dat goluri pe greșelile noastre, dar asta nu-i știrbește victoria", a punctat Cămui.
Deși Farul e într-o situație extrem de grea în clasament, "rechinii" nu dezarmează. "Etapele trec fără să reușim să acumulăm puncte. Totuși, avem speranțe mari că vom evita retrogradarea", a mai spus tehnicianul farist.