Dinamo Bucureşti l-a prezentat oficial pe Adrian Mazilu

133
< 1 min citire
Dinamo Bucureşti l-a prezentat oficial pe Adrian Mazilu - mazilu-dinamo-1756734247.jpg
Echipa de fotbal Dinamo București a anunțat, duminică seara, transferul definitiv al mijlocașului de bandă Adrian Mazilu, care a semnat un contract valabil pe patru sezoane, până la data de 30 iunie 2029, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon competițional, potrivit paginii de Facebook a clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Format la juniorii Academiei Hagi, Adrian Mazilu a parcurs toate etapele dezvoltării fotbalistice, devenind campion al României la doar 17 ani. A avut o contribuție importantă la cucerirea titlului alături de Farul Constanța, marcând șapte goluri în 21 de meciuri (plus o pasă decisivă).
A fost transferat ulterior la Brighton & Hove Albion, în Premier League, pentru care a evoluat la nivel de tineret, fiind apoi împrumutat la Vitesse Arnhem, în Olanda.
Mazilu este un component constant al selecționatelor de juniori și tineret ale României, evoluând de la nivelul U15 până la U21. Pentru selecționata U21, el a debutat pe 21 iunie 2023, adunând până în prezent șapte selecții.
Adrian Mazilu va purta numărul 19 la Dinamo.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0393 secunde