Dinu Todoran petrece Crăciunul lângă Viena

449
Mijlocașul farist Dinu Todoran se află actualmente în vacanță în Austria, lângă Viena, împreună cu soția sa, Tania, și cu un grup de prieteni. Constănțeanul
va rămâne în Austria până după Crăciun.

"Ne aflăm undeva la 10 km de capitala Viena și avem parte de un decor de vis. E foarte frumos, zăpadă din belșug, astfel că toată ziua suntem mai mult pe pârtie. Eu însă nu m-am atins de skiuri, pentru că nu vreau să am parte de o accidentare nedorită", a declarat Dinu, pentru "Cuget Liber".
Micul grup din România va petrece și Crăciunul în Austria, urmând a se întoarce acasă de Revelion. Cumpăna dintre ani îi va găsi pe Dinu și pe soția sa în Poiana Brașov.
Și portarul Adrian Vlas se află la munte, la Predeal, în aceste zile, alături de soția sa, Irina, și de câțiva prieteni, printre care și fotbaliști.

"Nu am discutat cu nimeni despre Cristocea"
După ce patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat că, printre fotbaliștii pe care i-a pus pe lista de transferări se numără și mijlocașul stânga Vasilică Cristocea, au apărut zvonuri cum că acesta ar fi aproape de o reîntoarcere la Farul. Antrenorul principal al "rechinilor", Ion Marin, le-a infirmat însă, spunând, pentru "Cuget Liber", ieri la prânz, că "n-am vorbit cu nimeni vizavi de acest subiect, acum aud".

Tratative pentru un atacant portughez
Ion Marin a avut, miercuri seară, o întrevedere cu Gheorghe Bosînceanu, președintele consiliului director al Farului, în care s-au discutat aspecte legate de activitatea viitoare a echipei.
"Programul este stabilit, iar jocurile amicale din cel două stagii externe, partide puternice, au fost confirmate. În privința lotului, vom stabili în ianuarie cine pleacă și cine rămâne din actualul grup. Aceste mișcări depind, bineînțeles, de ce vom aduce. Am mai avea nevoie de trei fotbaliști, dar să vedem ce vom reuși să achiziționăm. Constantin Gache și Mugurel Cornățeanu au monitorizat, în Portugalia, printre alții, și un atacant portughez de 25 de ani, cu care vom trata tot în ianuarie", ne-a mai spus "Săpăligă".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.296 secunde