În etapa a 22-a a Ligii a III-a

Doar Farul II a câștigat

584
2 min citire
FC Farul II este singura formație constănțeană care a câștigat, 3-1 acasă cu
CS Năvodari, vineri, în etapa a 22-a a Ligii a III-a, seria secundă. CS Ovidiu
a obținut un punct, tot pe teren propriu, iar celelalte formații au pierdut.
Golurile meciului Farul II - CS Năvodari au fost marcate de L. Mihai II (min. 56), Fatay (min. 73), M. Soare (min. 90+2, din lovitură liberă), respectiv M. Gheorghiu (min. 36). În prelungiri, Gongea, de la oaspeți, a fost eliminat.
Iată cele două echipe: Farul II: A. Răuță - Armando, Pascale, Bubuleandră, Țarălungă - M. Soare, Păcuraru, L. Mihai II (min. 89, Lăzărescu), Rențea (min. 46, Calagi) - Fatay, Fl. Neaga (min. 82, A. Grigoraș); CS Năvodari: Vasiliu - Gongea, Chirilă, L. Croitoru (min. 83, Răgușilă), Măciucă - Șicu (min. 66, Dimcică), Toșa, Ianțoc, Ferenți (min. 38, Boritz; min. 85, Neacșu) - Bardu, M. Gheorghiu.
În celelalte meciuri, rezultatele au fost: CS Ovidiu - Juventus București 1-1 (pentru gazde a egalat Pantelie), FC Snagov - CSM Medgidia 3-0, Rocar București - Portul Constanța 2-0, Callatis Mangalia - Onix Rm. Sărat 0-2. Locurile din clasament:
CSM Medgidia - 7, CS Ovidiu - 9, CS Năvodari - 10, Portul - 12, Farul II - 14, Callatis - 15.
"Cârnu nu are ce căuta în fotbalul constănțean"
La meciul Farul II - CS Năvodari, antrenorul Dan Rădulescu nu a fost trecut de oficialii oaspeților pe foaia de joc, arbitrul nepermițându-i în consecință să ia loc pe bancă. Rădulescu a dat indicații din tribună, iar la final a acuzat ingerința politicului în viața clubului năvodărean, a spus că nu recunoaș-te noua conducere și l-a atacat dur pe directorul executiv Marian Cârnu.
"Marian Cârnu nu are ce căuta în fotbalul constănțean. Mi-a contactat 4-5 jucători înainte de meciul cu Mangalia pentru a-l vinde. Bineînțeles că jucătorii l-au refuzat și m-au informat imediat. Sunt în posesia declarației unui jucător care a avut curajul să o dea. O voi face publică după ce voi merge la procuratură", a spus Rădulescu.
"Nu am contactat niciodată pe nimeni. Mă voi adresa justiției pentru aceste declarații, care urmăresc să-mi terfelească imaginea. Rădulescu nu a stat pe bancă întrucât contractul său nu este valabil. Antrenorii noștri sunt Gheorghe Mina și Constantin Funda. Vechiul consiliu de administrație nu era mandatat să încheie contractul lui Rădulescu, iar eu am refuzat un contract prin care, în trei ani, Rădulescu primea 1,5 miliarde lei", a replicat, pentru "Cuget Liber", Marian Cârnu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0283 secunde