România - Polonia 1-4, în meci amical

Doi jucători de la FC Viitorul au debutat la Națională

176
< 1 min citire
Doi din cei patru jucători ai Viitorului convocați în premieră la echipa națională și-au făcut debutul sub "tricolor". Este vorba de Aurelian Chițu și Denis Alibec, care au evoluat, sâmbătă seară, pentru România în meciul test susținut contra echipei similare a Poloniei.
Disputată la Malaga, întâlnirea s-a încheiat cu victoria polonezilor, scor 4-1 (4-1). 
Pentru România, a marcat Grozav, în min. 41, iar pentru Polonia - Pawlowski (min. 14), Teodorczyk (min. 24, 27), Lukasik (min. 33). 
Chițu a fost titular, atacantul constănțean evoluând pe toată durata întâlnirii. El a fost aproape de gol în min.18, când a trimis puțin pe lângă poartă, irosind șansa egalării. Alibec a intrat în joc în min. 64, în locul lui Alexe, bifând ultimele 26 de minute ale întâlnirii. Alexandru Buzbuchi și Mihai Bălașa au fost pe banca de rezerve, nefiind introduși în joc de selecționerul Victor Pițurcă. 
În acest meci test, pentru România au evoluat numai jucători din Liga 1. Iată formația de start: Lung jr. - Mățel, D. Grigore, Găman, Al. Vlad - Nistor, Neagu - Chițu, N. Stanciu, Grozav - Alexe.
România va juca, miercuri, împotriva Australiei, la această partidă urmând a fi convocați și stranierii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0278 secunde