Dominika Cibulkova a câștigat Turneul Campioanelor 2016
Articole recomandate
Dominika Cibulkova din Slovacia a câștigat ediția 2016 a Turneului Campioanelor la tenis, competiție în finala căreia a învins-o în două seturi, 6-3, 6-4, pe germanca Angelique Kerber, duminică la Singapore.
Cibulkova (27 ani), participantă în premieră la această competiție de sfârșit de sezon în circuitul WTA, s-a impus după o oră și 16 minute de joc în fața lui Kerber, numărul unu mondial.
De menționat că Angelique Kerber reușise să o învingă în ultimele cinci meciuri directe pe Dominika Cibulkova, ultima oară în urmă cu o săptămână, la debutul în turneul de la Singapore (7-6, 2-6, 6-3).
Cele finaliste au făcut parte din aceeași grupă cu Simona Halep la actuala ediție a Turneului Campioanelor, ambele învingând-o pe reprezentanta României. Pentru Cibulkova, ocupanta locului 8 WTA, care pierduse primele sale două jocuri din Grupa Roșie, victoria împotriva lui Halep i-a fost suficientă pentru calificarea în semifinale, unde a trecut apoi de poloneza Agnieszka Radwanska, deținătoarea titlului.
La dublu, Turneul Campioanelor a fost câștigat de jucătoarele ruse Ekaterina Makarova și Elena Vesnina, care s-au impus cu 7-6 (7/5), 6-3 în finala cu perechea americano-cehă compusă din Bethanie Mattek-Sands și Lucie Safarova, scrie Agerpres.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 29 Octombrie 2016
Joi, 27 Octombrie 2016
Joi, 27 Octombrie 2016
Joi, 27 Octombrie 2016
Marţi, 25 Octombrie 2016
Luni, 24 Octombrie 2016
Luni, 24 Octombrie 2016
Sâmbătă, 22 Octombrie 2016
Miercuri, 19 Octombrie 2016
Marţi, 18 Octombrie 2016