Dublul Tecău / Allegro, pe tabloul principal al turneului de la Mons

353
< 1 min citire
Tenismanul constănțean Horia Tecău participă, săptămâna aceasta, la turneul challenger de la Mons (Belgia), competiție în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 106.500 de euro. Așa cum ne-a obișnuit în acest sezon, Tecău s-a înscris numai în proba de dublu, avându-l drept partener pe elvețianul Yves Allegro. Adversarii din partida din optimi vor fi Stephen Huss (Australia) și Ross Hutchins (Marea Britanie), favoriții nr. 3.
Pentru prezența pe tabloul principal, Tecău și Allegro au asigurați 770 de euro, iar dacă vor urca în sferturi, fază în care vor întâlni perechea învingătoare din meciul Thomaz Bellucci (Brazilia) / Kristian Pless (Danemarca) - Tomasz Bednarek (Polonia) / Philipp Marx (Germania), recompensa va crește la 1.360 de euro și 21 de puncte ATP.
În concursul de la Mons, mai este prezent un sportiv român, Florin Mergea, care face cuplu cu elvețianul Stephane Bohli. Finala Ethias Trophy se va desfășura duminică, 5 octombrie, pe suprafață rapidă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0333 secunde