Dublul Tecău / Mergea, în optimile turneului de la Umag

329
2 min citire
Perechea română Horia Tecău / Florin Mergea participă, săptămâna aceasta, în concursul de dublu din cadrul turneului de tenis de la Umag (Croația), competiție în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 326.000 de euro.
În optimi, "gemenii" întâlnesc un cuplu accesibil, format din Mihail Kukushkin (Rusia) și Alessandro Motti (Italia). Dacă vor ajunge în sferturi, românii îi vor înfrunta, cel mai probabil, pe favoriții nr. 2, Jaroslav Levinsky (Cehia) / Filip Polasek (Slovacia), iar răsplata va crește considerabil, de la 1.700 de euro, la 2.860 de euro plus 40 de puncte ATP.
În proba de simplu, România nu are niciun reprezentant pe tabloul principal. Finala turneului International Series ATP Studena Croatia Open se va disputa duminică, 20 iulie, pe zgură.
Un constănțean în Top 100 ATP
Horia Tecău a spart "frontiera". Tenismanul constănțean a pătruns, în premieră, în prima sută a jucătorilor de dublu din lume. Grație victoriilor din prima jumătate a sezonului, Tecău ocupă locul 99 în Stanford ATP Doubles Rankings, cu 620 de puncte câștigate în 29 de turnee, fiind, față de săptămâna precedentă, în urcare de două poziții. În aceeași ierarhie, Fl. Mergea ocupă locul 109 (570 p), iar Andrei Pavel - locul 132 (460 p).
Omul zilei este Victor Hănescu, românul cel mai fericit. Campion al turneului de la Gstaad, "Uriașul" din Carpați a ajuns pe locul 59 în ATP Entry System, cu 703 p, în ascensiune de 21 de poziții. Următorii tricolori sunt Adrian Cruciat (149) și A. Pavel (159), în timp ce constănțeanul Gabriel Moraru figurează la "borna" 385. În partea superioară a topului, lider se menține Roger Federer, dar supremația elvețianului se apropie de sfârșit, pentru că "Rafa" Nadal (Spania) vine tare din urmă.
În ATP Race 2008, Hănescu apare iarăși în eșalonul de elită (65), urmat de Victor Crivoi (181) și A. Pavel (223).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0287 secunde