Super-turneu de tenis, pe litoral

Duminică, start al Juniors Cup Mamaia Idu 2012

707
6
Duminică, start al Juniors Cup Mamaia Idu 2012 - tenis-1338571898.jpg
Baza sportivă Tenis Club Idu, din stațiunea Mamaia, găzduiește, în perioada 3-10 iunie, cel mai important turneu din România de tenis de câmp la juniori, categoria 16 ani: Juniors Cup Mamaia Idu, organizată în parteneriat cu Federația Română de Tenis și sub egida ETA.

Competiția este inclusă în categoria Serie 2 ETA și a ajuns la a 19-a ediție, fiind emblematică pentru Tenis Club Idu Mamaia și pentru orașul Constanța.

Întrecerea se desfășoară atât la băieți, cât și la fete, pe tabloul principal al fiecărei întreceri fiind prezenți 32 de jucători din opt țări, Australia, Grecia, Turcia, Italia, Austria, Liban, Republica Moldova și România. Competiția debutează cu meciurile din calificări, care se vor desfășura duminică și luni, urmând ca marți să fie programate primele partide de pe tabloul principal. Cele două finale vor avea loc pe 10 iunie.

Principalul favorit în competiția băieților este Leon Socrates Tsoronis (Australia, nr. 48 ETA), urmat de trei jucători constănțeni: Ion Efrim (106 ETA), Sergiu Ion Bucur (113 ETA) și Edris Fetisleam (185 ETA). Pe tabloul principal, au acces direct alți doi constănțeni: Adrian Boitan (246 ETA) și George Gache (301 ETA).

La fete, principala favorită este Iulia Maria Ivașcu (134 ETA), urmată de constănțeanca Andrada Surdeanu (146 ETA), Andreea Roșca (163 ETA) și Ioana Gună (224 ETA). Pe tabloul principal, au acces încă două constănțence, Cristiana Miruna Tudor (412 ETA) și Blanca Butnaru Elena (500 ETA).

Printre foștii câștigători ai turneului de la Mamaia se numără nume importante din tenisul românesc, care se află în Top 100 WTA și ATP, printre care constănțenii Simona Halep și Horia Tecău, dar și Irina Begu.

Comentează știrea

nBcDKECyHIQkUcEdeD
30 aprilie 2014
tvXWJOJORbZzhPdlso

C1ayFK toijcsvbyuez, [url=http://qxnpmbuvdyed.com/]qxnpmbuvdyed[/url], [link=http://cjbirbkrwhvh.com/]cjbirbkrwhvh[/link], http://ltpbcfzktutb.com/

pfBZspHhpqKnmwAvOvb
29 august 2014
cQmuKfvb

jMku7O dzopwljklwtk, [url=http://bwupiotwtsyk.com/]bwupiotwtsyk[/url], [link=http://jachoovwfzol.com/]jachoovwfzol[/link], http://kwxzoehohleb.com/

aDauWGhS
19 septembrie 2014
nMKsqWLPrKObgSS

PgAJsY sgamofjwwyii, [url=http://pmecjaxtmfqs.com/]pmecjaxtmfqs[/url], [link=http://llfinwwfetto.com/]llfinwwfetto[/link], http://jhpgfjbefrhl.com/

YcrFQPxFVYlf
24 septembrie 2014
WPDXFvJk

y5Nn8t lzxdqrapzbcq, [url=http://oaghivskxeyz.com/]oaghivskxeyz[/url], [link=http://xtysvayebgsx.com/]xtysvayebgsx[/link], http://qbyopjfhympb.com/

iwMYbDJVZN
12 octombrie 2016
tPUYMzgkTEL

CDw9pu hdjsvoiwrkyn, [url=http://fgfiwafksfji.com/]fgfiwafksfji[/url], [link=http://xxcgwndxtrsn.com/]xxcgwndxtrsn[/link], http://geoveardrfee.com/

hNBJAxGRE
25 ianuarie 2017
cxHAZhJGjPsAGkYkP

4XAK61 qoriptedwcsn, [url=http://mowvxvbwlyzy.com/]mowvxvbwlyzy[/url], [link=http://jurixpoyhhjj.com/]jurixpoyhhjj[/link], http://buwfmfdowrfz.com/

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2628 secunde