Argint la Naționale pentru echipa feminină de lupte libere CS Mangalia

După 20 de ani, din nou pe podium!

444
1
După 20 de ani, din nou pe podium! - lupte-1380648607.jpg

Articole de la același autor

După performanțele de la handbal și volei, Constanța sportivă bifează un nou rezultat de excepție. Dacă băieții au ținut până acum ștacheta ridicată, iată a venit rândul unei echipe de fete din județ să se remarce și să urce pe podium: cea de lupte libere de la CS Mangalia. După 20 de ani, județul Constanța are din nou o echipă de lupte medaliată. N-a fost să fie aur, dar și argintul cucerit de fetele de la CS Mangalia la Campionatul Național de lupte libere este deja o mare performanță. Și am să vă explic imediat și de ce.  Într-un context financiar general deloc favorabil, beneficiind numai de susținerea unui grup restrâns de pasionați de lupte, în frunte cu frații Ionuț și Lucian Luca, fetele au reușit să alcătuiască o echipă adevărată care, cu un strop de șansă și inspirație, ar fi putut aduce pe litoral titlul de campioană. Pe care îl promit, însă, anul viitor. "Este o zi istorică pentru luptele constănțene. Un început bun al unei noi perioade, având în vedere că avem o echipă tânără, despre care cred că va domina ani buni campionatele României. Anul acesta, ne-am clasat pe locul doi, în condițiile în care echipa a fost alcătuită în procent de 90% din junioare, iar în meciul decisiv pentru titlu ne-am prezentat fără o jucătoare de bază la categoria 59 kg, Cristina Croitoru, campioană națională, fiind accidentată. Prin urmare, sunt mulțumit de acest rezultat și vreau să le mulțumesc, și pe această cale, sportivelor, antrenorului Marian Oancea și conducerii clubului, fără sprijinul căreia luptele ar pica în anonimat. După 20 de ani, Constanța are din nou medalie, iar la anul vrem ca distincția să fie de aur", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele Asociației Județene de Lupte Constanța, Gigi Pambuca. La turneul final al Campionatului Național de lupte libere pe echipe - senioare, găzduit de sala "Callatis" din Mangalia, s-au calificat trei echipe: CSM Timișoara, CSM Craiova și CS Mangalia.  După ce a spulberat (7-0) pe CSM Craiova, echipa dobrogeană a susținut meciul decisiv pentru titlu în compania puternicei formații bănățene, în fața căreia a cedat, scor 2-5, victoriile Mangaliei fiind aduse de Andreea Șimon și Denisa Macovei. Iată și componența echipei CS Mangalia: 48 kg: Nicoleta Popa (rezervă, Alina Nica); 51 kg: Alina Vuc (vicecampioană mondială); 55 kg: Simona Tudor; 59 kg: Cristina Croitoru (medaliată cu bronz la Europene); 63 kg: Krista Intze (vicecampioană mondială); 67 kg: Andreea Șimon (vicecampioană europeană; rezervă, Andreea Anastase), 72 kg: Denisa Macovei (medaliată cu bronz la Europene). Antrenor, Marian Oancea.  Vineri, 4 octombrie, la București, încep întrecerile etapei de calificare la turneul final al Campionatului Național de lupte libere pe echipe - junioare, unde CS Mangalia pornește din postura de favorită. "Turneul final va avea loc în luna noiembrie și va fi găzduit de unul dintre cluburile calificate. Ne dorim să organizăm acest concurs la Mangalia", a explicat președintele Gigi Pambuca.

Comentează știrea

FONDURI UE
2 octombrie 2013
FONDURI UE

Acum este momentul: In 2013 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:www.fondurieuropenenerambursabile.ro

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4374 secunde