Meciul Farului cu CFR Cluj a semănat, dintr-un anumit punct de vedere, cu cel de la Craiova, din prima etapă. Și atunci, și acum, "rechinii" au jucat ceva până când adversarii au înscris primul gol, după care, de parcă reușita i-ar fi lovit ca un ciocan în moalele capului, s-au tăiat și nu le-a mai ieșit nimic.
"După primirea golului, s-a terminat. Așa a fost și la Craiova. Văd că e o meteahnă a echipei, pe care am constatat-o însă și la Poli Iași, în meciul cu Dinamo, dar și la echipa națională, contra Germaniei. Asta nu scuză însă cu nimic jocul nostru slab, mai ales în repriza secundă", a declarat antrenorul principal al Farului, Constantin Gache.
La 0-1, "rechinii" și-au pierdut luciditatea, n-au mai construit periculos, n-au mai legat, iar unei echipe valoroase și experimentate precum CFR i-a fost lesne să speculeze o asemenea situație.
La victoria CFR-ului decisive au fost însă erorile enorme din defensiva Farului, căreia Fabbiani i-a dat cu tifla la cele două goluri ale sale. Gache l-a învinovățit pe Decebal Gheară pentru prima reușită a oaspeților, considerând că, la experiența sa, stoperul nu avea voie să comită asemenea erori.
"Primul gol l-am primit foarte ușor, pe o greșeală a lui Gheară. Pe Fabbiani îl cunoșteam, Gheară era în marcaj strict la el. Știa foarte bine că se înșurubează pe el, dacă-i acordă sprijin. Și chiar asta a făcut, i-a acordat sprijin și a și plecat. Avea indicații să facă altceva. Gheară e un jucător cu experiență. La 29 de ani, nu poți să-l mai înveți cum să stea în teren sau să nu-i ofere punct de sprijin lui Fabbiani, să-l întoarcă ca pe un copil", a arătat principalul Farului.
Prea multe erori individuale
Gache a anunțat că, pentru meciul de la Tg. Jiu, de vineri, va face unele schimbări în echipă.
"Schimbări au fost și vor fi. Și în funcție de adversar, și în funcție de joc, acasă și în deplasare, dar nu multe, căci tot cu acești jucători trebuie să mergem mai departe", a spus Gache, care nu se teme pentru postul său, după a patra înfrângere din campionat a "rechinilor".
"În momentul în care m-am apucat de treabă la Farul, am fost conștient că pot fi demis oricând, și mâine, și poimâine…", a explicat antrenorul.
"Se greșește foarte mult individual la echipă. Dar nu se va mai întâmpla aceasta când vom aduce jucători care să nu comită erori. Și vom aduce", a declarat, după meci, și Gheorghe Bosînceanu, președintele consiliului director al Farului.