Echipele de tenis de masă ale României, locul 8 la Mondiale

226
< 1 min citire
Echipele masculină și feminină cu care România a participat la Campionatul Mondial de tenis de masă seniori de la Guangzhou (China) s-au clasat finalmente pe locul 8, fiind în progres față de ultima ediție a întrecerii, de la Bremen, din 2006. Atunci, băieții veniseră pe 9, iar fetele pe 17.
În turneul 5-8, formația tricoloră masculină a înregistrat două înfrângeri, 0-3 cu Cehia (în prima partidă) și 2-3 cu Germania, campioana europeană en-titre. În ambele meciuri însă, România a jucat cu echipa a doua, fiind prezent în teren, dintre consacrați, doar constănțeanul Costel Cioti. Acesta, locul 107 în lume, a realizat un punct în partida cu Germania, învingându-l cu 3-2 pe Jorg Rosskopf, numărul 47 mondial.
Și fetele au pierdut ultimul meci de la Mondiale, 2-3 cu Olanda. Antrenorul României, constănțeanul Viorel Filimon, a trimis și el la masă două fete mai puțin folosite până atunci. Ambele puncte ale tricolorelor au fost realizate de jucătoarea de la LPS "Nicolae Rotaru" CSS - Farul Constanța Cristina Hârâci (titulară în lot), care a dispus cu 3-2 de Linda Creemers (succesul de 1-0 pentru România) și cu 3-0 de Carla Nouwen, prin care româncele egalau la 2.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0309 secunde