Edris Fetisleam, dublu campion la Naționalele de tenis Under 14

619
1
Edris Fetisleam, dublu campion la Naționalele de tenis Under 14 - tenisedrisfetisleam-1358443409.jpg
Jucătorul constănțean de tenis Edris Fetisleam, de la CS Știința Constanța, a câștigat, zilele trecute, Campionatul Național Individual pentru copii și juniori Under 14, atât la simplu, cât și la dublu, alături de Ioan-Luca Vidan. Astfel, juniorul antrenat de Dorin Ochiuleț și-a început anul cu dreptul, unul care se anunță plin de turnee și provocări.

Favorit principal la simplu în cadrul CN Under 14, Edris Fetisleam (13 ani, Știința Constanța) l-a învins în meciul pentru titlu, cu 6-4, 6-0, pe al doilea favorit, Ioan-Luca Vidan, de la CS Tenis Prim București, cel cu care a făcut de altfel pereche la dublu și alături de care a obținut medalia de aur, după ce i-au învins în super tiebreak pe favoriții nr. 3, Vlad Dancu / Gabi-Adrian Boitan (CS Mamaia IDU), cu 6-3, 4-6, 11-9.

"Am început anul bine! Mă așteptam la performanța asta. Și acum doi ani, la campionatele naționale Under 12, Edris a câștigat și la simplu, și la dublu. A jucat foarte bine, a fost motivat, și-a dominat din nou generația. A jucat foarte bine, în ciuda unui fizic mai plăpând, față de colegii din generația lui, dar a suplinit prin viteză, abilitatea de anticipație și intuiție. Este un jucător plin de devotament și care are un psihic foarte solid", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Dorin Ochiuleț, care îl antrenează pe Edris Fetisleam de la vârsta de 6 ani și jumătate.

Performanțele sportivului Științei l-au propulsat până la națională, iar peste două săptămâni, la Istanbul, Fetisleam va fi vârful de lance al României la Campionatele Europene de iarnă. În aceeași grupă cu România se află Turcia, Franța, Germania. Doar primele două echipe din clasament se vor califica mai departe la turneul final.

Turneu în Franța

Ieri, sportivul antrenat de Dorin Ochiuleț se pregătea să plece în Franța, unde urmează să participe la turneul internațional Les PETITS AS.

"Suntem la aeroportul Otopeni și mergem spre Toulouse (Franța), pentru un turneu internațional foarte mare, din Tarbes. Avem obiectiv de a ajunge cel puțin până în primii opt sportivi. Este un turneu foarte mare, unde vor participa și americani, canadieni sau australieni. El a fost și anul trecut, dar fiind primul an, nu a avut prea multe șanse, însă anul acesta poate avansa mai mult. Turneul se joacă pe suprafață «Green Set»", a explicat antrenorul Dorin Ochiuleț.

Viitor în tenis

Edris Fetisleam este unul dintre cei mai de perspectivă juniori ai tenisului românesc la ora actuală și are șanse foarte mari să confirme pe plan mondial în momentul când va avansa la seniori.

"Are toate șansele să progreseze mai departe în tenis. Este foarte serios, muncește, este atent. Se antrenează două ore zilnic, exceptând duminica, iar sâmbăta meciuri de verificare", a precizat Ochiuleț.

2013: un an greu, cu multe obiective

Anul acesta, Fetisleam are programate multe turnee și se pregătește să dea piept provocărilor de care depinde cariera sa, mai departe, în tenis. Momentan, constănțeanul se află pe locul 27 în lume la categoria sa de vârstă.

"Va avea un an greu, cu multe obiective. Este anul lui, trebuie să strângă puncte. Pe partea financiară, îl mai ajută și clubul, iar în competițiile pe echipe, pentru că ne reprezintă țara, este ajutat și de Federație Română de Tenis. Însă, sunt multe concursuri la care Federația nu poate să ne trimită, iar atunci, trebuie să suporte clubul și părinții cheltuielile. Sperăm să continuăm cu bine dar fără un sponsor este greu. Lumea nu se înghesuie să ajute și copii, iar pentru competițiile mari trebuie să ai puncte acumulate ca să participi", ne-a mai spus antrenorul Dorin Ochiuleț.

Comentează știrea

elena
18 ianuarie 2013
tenis

BRAVO .........EDRIS.....................ESTI TARE... INTR-O ZI SIGUR NE VOM BUCURA DE VICTORIILE TALE LA GRAND SLAMURI.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8394 secunde