EURO 2016 / Franța ÎNVINGE Germania cu 2-0 și merge în finală cu Portugalia. GALERIE FOTO

145
1 min citire
Franța se va întâlni cu selecționata Portugaliei în FINALA EURO 2016, care va avea loc duminică, pe 10 iulie, de la ora 22. Griezmann a marcat în minutele 45 și 72, astfel că echipa lui Deschamps este pentru a treia oară într-o FINALĂ EURO. Până acum, Franța a obținut victoria de fiecare dată, în 1984 și 2000.
Franța s-a calificat în finala Campionatului European pe care-l găzduiește după ce a învins reprezentativa Germaniei în semifinalele competiției, scor 2-0. În ultimul act o așteaptă Portugalia lui Cristiano Ronaldo.
Naționala din Hexagon a profitat de un Griezmann în zi de grație, acesta fiind și cel care a deschis scorul în prelungirile primei reprize după un penalty. Schweinsteiger a fost cel care a comis lovitura de pedeapsă duă ce a făcut un henț inexplicabil.
Griezmann și-a asigurat titlul de omul meciului în minutul 72, când a majorat diferența după o respingere greșită a lui Neuer. Neamțul a ieșit eronat pe o centrare a lui Pogba și a trimis mingea până la jucătorul lui Atletico Madrid, care a trimis printre picioarele portarului de la Bayern Munchen.
De altfel, Griezmann e golgeterul acestui turneu final, cu 6 reușite, urmat de Giroud, Payet, Ronaldo, Nani, Morata și Bale, toți cu câte trei goluri, scrie gsp.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0785 secunde