Cei patru suporteri ai Farului care au fost la echipă în Germania au discutat cu "rechinii", dar au și asistat la partida de marți seară, cu Lokeren, meci la care au așezat pe gardul din spatele unei porți trei bannere cu însemnele Farului.
"Printre altele, s-a stabilit că, de acum înainte, echipa va fi susținută de toate brigăzile galeriei de la peluza a doua (cea cu tabela). De asemenea, se va face protocol pentru bannerele care se vor afișa la meci. Clubul a promis că va organiza meciuri de promovare prin liceele din oraș și chiar în județ", a declarat liderul galeriei Farului, Sorin Mihăilescu.
Altfel, echipa lui Lokeren din meciul cu Farul a fost: Lazic - Dupre (min. 46, Muharemovic), Doll (min. 46, Bouabe), Strul (min. 46, El Moutaz), Kuduzovic, Overmeire (min. 46, Mbayo), Pavlovic (min. 46, Tiko), Demiri (min. 46, Ivens), Carevic (min. 46, Camara), Maazou (min. 46, Golan), De Wilde Stijn (min. 46, Tambwe). Golul din minutul 13 l-a înscris Nebojsa Pavlovic. Antrenorul lui Lokeren este Georges Leekens.