FC Farul a înregistrat o înfrângere, 1-4, ieri, cu Saturn Moscova (Rusia, prima ligă, locul 10), în al treilea meci amical al stagiului din Austria și primul al patrulaterului la care mai participă Austria Viena (Austria) și Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina).
Golului Farului din disputa cu Saturn a fost marcat de Băcilă, în minutul 75, după ce, la pauză, era 3-0 pentru ruși. Meciul s-a jucat pe o căldură insuportabilă (33 grade Celsius), dar aceasta nu e o scuză, scorul nelăsând loc de comentarii.
Antrenorul Ion Marin a utilizat un modul tactic 4-1-4-1 în repriza întâi, iar după pauză a jucat într-un clasic 4-4-2. A revenit brazilianul Gerlem, menajat în primele două confruntări amicale, 2-0 cu Tavria Simferopol (Ucraina) și 0-2 cu Rubin Kazan (liderul Rusiei), în schimb a absentat Șchiopu, care a acuzat unele probleme medicale (tendinită), având ieri repaus. În locul său, ca fundaș central, a evoluat Pătrașcu, iar Gaston a jucat, mereu ca până acum, fundaș stânga. Vlas a fost folosit tot meciul în poartă, după ce, partida precedentă, fusese rândul lui Curcă să apere 90 de minute.
Distribuțiile au fost: repriza întâi: Vlas - Farmache, Barbu, Pătrașcu, Maxim - Păcuraru - L. Pârvu, M. Nae, Voiculeț, Gerlem - T. Moldovan; repriza a doua: Vlas - Băcilă, Bubuleandră, Păcuraru, Gaston - R. Iancu, C. Matei, Fatai (min. 70, D. Florea), Chico (min. 80, Alibec) - E. Nanu, Gosic.
Farul susține următorul meci din turneu miercuri, 25 iunie, de la ora 18,30 în România (o oră mai devreme în Austria), cu Austria Viena.
Altfel, transferul mijlocașului coordonator sârb Dejan Rusmir este departe de a se fi concretizat, deși Farul s-a înțeles cu Ceahlăul și obținuse și acordul impresarului jucătorului. "Nu s-au făcut progrese, dimpotrivă, am auzit că impresarul sârb al lui Rusmir, l-ar fi dus în China", a declarat Constantin Gache, președintele Farului.