Farul cere Comisiei de Disciplină să fie indulgentă în "cazul Gerlem"

604
Ion Marin, directorul tehnic al Farului, speră ca membrii Comisiei de Disciplină a LPF, care vor judeca incidentele de la partida Pandurii - Farul, în urma cărora brazilianul Willian Gerlem a primit cartonaș roșu, să dea dovadă de indulgență.

"Gestul lui Gerlem a fost necu-getat și ne creează probleme. Dacă era obișnuit cu ce se în-tâmplă prin România, putea să simuleze el și să fie eliminat adversarul său direct. Sper ca Gerlem să învețe ceva din ce a făcut și să tragă concluziile care se impun. Sper ca gestul său să fie judecat cu îngăduință, pentru că este un jucător străin, aflat la prima abatere. Și, în plus, a fost vorba de o provocare", a declarat, sâmbătă, Ion Marin.
"Săpăligă" a precizat că fot-balistul nu va scăpa de o amendă din partea conducerii clubului. "Farul va lua măsurile cuvenite, pentru ca jucătorul să înțeleagă că trebuie să respecte disciplina. Nu tolerăm asemenea gesturi. Gerlem va fi sancționat financiar", a spus Ion Marin, care nu a precizat și cuantumul amenzii.
Oficialul constănțean n-a uitat, însă, de asistenta Monica Rigo, care nu a dat dovadă de imparțialitate în momentul în care l-a eliminat pe jucătorul Farului: "Corect era ca domnișoara care a fost la linie să îl informeze pe cen-tralul Tiberiu Lajos și despre lovirea intenționată a lui Gerlem de către fundașul de la Pandurii. Asistenta a judecat părtinitor cele două gesturi, pentru că, în mod normal, ambii fotbaliști trebuia eliminați".

Jucătorul își cere scuze
La rândul său, Gerlem a declarat, sâmbătă, pentru agenția NewsIn, că își cere scuze antre-norilor, conducerii și suporterilor pentru gestul său necugetat.
"Am fost foarte supărat, pentru că m-am considerat nedreptățit. Asistenta a arătat că eu am lovit, dar a omis să spună că am fost provocat. Îmi cer scuze și față de Monica Rigo, dar doar dacă nu primesc prea multe etape de suspendare. Rămân la părerea că ea a greșit, iar cariera mea poate fi afectată de decizia ei", a spus fotbalistul sud-american.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9992 secunde