Video Farul Constanța, întâlnire cu Dinamo în Cupa României la fotbal

94
< 1 min citire
Farul Constanța, întâlnire cu Dinamo în Cupa României la fotbal - farul-dinamo-1764681356.jpg
FC Farul Constanța se pregătește pentru un nou meci important, de data aceasta în Cupa României. La Ovidiu vine Dinamo București, o echipă aflată pe val în Superligă și care nu are de gând să plece acasă fără puncte.
Farul vine după o înfrângere grea în campionat, 1-2 cu FCSB, și trebuie să se adune cât mai repede pentru a da o replică pe măsură „câinilor roșii”.
Cele două formații fac parte din Grupa D, alături de FC Hermannstadt, FC Botoșani, Concordia Chiajna și CS Dinamo, echipa a doua a bucureștenilor.
În singura etapă disputată până în prezent în Cupa României, Farul a remizat, scor 1-1 pe terenul celor de la FC Botoșani. A fost atunci un meci în care antrenorul constănțenilor, Cristian Sava, a folosit mai mulți jucători tineri, care nu prind lotul întotdeauna.
De partea cealaltă, Dinamo s-a impus cu scorul de 3-1 împotriva echipei a doua a clubului.
Partida dintre FC Farul Constanța și Dinamo București se va disputa miercuri, cu începere de la ora 18:30, la Ovidiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0631 secunde