Farul i-a legitimat pe Husein și pe Enghin

1994
Farul i-a legitimat pe Husein și pe Enghin - e4f52a380d554a30526cfeea835678dc.jpg
Ieri, clubul constănțean a rezolvat transferurile a trei atacanți și a unui mijlocaș, doi dintre ei urmând a fi incluși în lotul pentru meciul de la Piatra Neamț. Farul a obținut, ieri, dreptul de joc pentru ultimele patru achiziții: Denis Husein (19 ani, atacant), ultima dată la CSM Medgidia, Adrian Hurdubei (20 ani, atacant), care vine de la Willy Bacău, Enghin Amet (18 ani, mijlocaș), de la Școala de Fotbal "Marius Lăcătuș", și Mădălin Munteanu (21 ani, atacant), de la Aerostar Bacău. Hurdubei și Munteanu vor fi opriți în lotul care, în această dimineață, va pleca spre Piatra Neamț, pentru meciul cu Ceahlăul, de sâmbătă, din etapa a treia a Ligii a II-a. Enghin Amet nu este o noutate pentru Farul, după ce, la începutul acestui an, s-a pregătit cu echipa constănțeană, pe timpul lui Ștefan Stoica, însă "Mourinho" a decis atunci să nu-l oprească în lot. "Marinarii" mai au doi jucători "pe țeavă", portarul Dragoș Măcelaru și atacantul Alin Abuzătoaie, cărora urmează să le obțină astăzi transferurile, pe care speră să le și înregistreze la Federația Română de Fotbal. Oricum, chiar și dacă le-ar obține dreptul de joc, cei doi nu intră în calcul pentru Piatra Neamț, Abuzătoaie nefiind refăcut complet după o accidentare. "În cazul lui Măcelaru și Abuzătoaie, discuțiile au fost fructuoase. Pe Hurdubei și Munteanu i-am obținut împrumut, până în iarnă, respectiv pe un an, Farul având apoi prima opțiune pentru un transfer definitiv. După cum se știe, am și renunțat la patru jucători: Marian Posteucă, Isleam, Uzun și Forminte. 95 - 98 la sută lotul actual e cel cu care vom merge până în iarnă, când vom trage linie și, după o analiză a evoluțiilor fiecărui fotbalist, vom vedea pe cine ne vom baza în continuare", a declarat Re-lu Damian, președintele Farului. Doar 37 de abonamente vândute Damian a mărturisit că, la meciul cu FC Botoșani, se aștepta la o asistență mai numeroasă în tribunele stadionului "Farul", având în vedere și modul în care echipa fusese încurajată la partida de la Ovidiu. "Avem nevoie de cât mai mulți suporteri, în special acasă. Prin simpla cumpărare a biletului, spectatorii contribuie și ei la bugetul clubului. La Ovidiu parcă au fost mai mulți decât la partida cu Botoșani", a arătat președintele Farului, care a dezvăluit că, până ieri, fanii achiziționaseră 37 de abonamente, iar la partida din etapa trecută au fost în jur de 500 de spectatori plătitori de bilet. Jucătorii nu i-au înșelat așteptările "Fenomenul absenței fanilor din tribună e unul firesc și explicabil. Având în vedere prin ce situație a trecut Farul, există o ezitare din partea spectatorilor. Doar jocul bun și, în primul rând, mobilizarea fotbaliștilor, vor popula stadionul. Oricum, pentru început, eu sunt mulțumit, întrucât că ceea ce așteptam de la jucători s-a produs. Băieții s-au angajat într-o luptă cu ei și cu fotbalul, jucând cu dăruire. Încercăm să recuperăm din mers ce ne lipsește. Sper ca în 3-4 etape să arătăm mult mai multe. Lumea nu trebuie să se aștepte la minuni peste noapte, însă pașii mici vor fi vizibili", a spus și antrenorul Farului, Ioan Sdrobiș. "Părintele" vrea ca și autoritățile locale să se implice în sprijinirea echipei. "Aș dori ca forțele locale să se adune lângă noi, pentru că fotbalul e un fenomen social. O parte dintre oamenii de afaceri încep deja să vină. Echipa poate fi ajutată cu foarte mare ușurință", a arătat tehnicianul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.471 secunde