Farul poate afla verdictul de la TAS peste o săptămână

839
2 min citire
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne ar fi trebuit să dea soluția în cazul "Nocturna" pe 18 mai, dar termenul s-a prelungit. În cel mult 14 zile însă, verdictul va fi cunoscut.
Oficiali ai TAS au dat asigurări, ieri, că verdictul Tribunalului în cazul 2008/A/1673 FC Farul vs. Poli Iași va fi făcut public cel mai devreme într-o săptămână, iar maximum în două.
Prin adresa TAS nr. 1955 / 22 aprilie a.c., atât FC Farul, cât și Poli Iași erau înștiințate că soluția se va da pe 18 mai, dar, din diverse motive, acest termen nu a putut fi respectat. Se pare totuși că speța a fost discutată, judecătorii au deliberat, dar mai durează până va fi anunțat verdictul, totul ținând acum de întocmirea actelor finale.
În așteptarea veștilor de la Lausanne, dar și a altora din țară (FC Argeș, U Craiova), Farul este pregătită pentru ultimele două meciuri de campionat (cu Gaz Metan și CS Otopeni), din care trebuie obligatoriu să obțină șase puncte, pentru a putea spera la ocuparea locului 15.
După partida de la Tg. Jiu, "marinarii" au avut liber luni, iar ieri au început pregătirea din această săptămână, cu două antrenamente, ambele desfășurate pe terenul secund din complexul sportiv propriu.
La prima ședință de ieri, antrenorii Cristi Cămui, Lucian Marinof și Sevastian Iovănescu au avut la dispoziție 22 de jucători: Curcă, Dobre - portari; Mățel, Pătrașcu, Rastovac, Pahor, Barbu, Vukomanovic - fundași; Băcilă, Fatai, Ben Teekloh, Rusmir, Voiculeț, Matei, Larie, Gaston - mijlocași; Chico, Alibec, Nanu, D. Florea, Pantelie, Gosic - atacanți.
Accidentat ușor la Tg. Jiu, la gleznă, Vukomanovic s-a pregătit separat la ambele ședințe de pregătire, efectuând doar alergări ușoare, cu preparatorul fizic Gheorghe Avram, dar tehnicienii Farului n-au emoții că nu l-ar putea avea apt pentru sâmbătă pe fundașul stânga sârb. Brane va încerca astăzi să lucreze jumătate de antrenament la capacitate ridicată, pentru a vedea cum se simte.
Lotului i s-a alăturat și Denis Alibec, revenit de la echipa națională Under-19, cu care a participat în Franța, în preliminariile Campionatului European. Portarul Adrian Vlas este în continuare indisponibil.
Farul intră în cantonament astăzi. Gaz Metan va sosi la Constanța mâine, se va caza la hotelul "Scala" și va efectua două antrenamente până la meci. Oficialii sibieni au anunțat că echipa nu va fi însoțită de un grup organizat de suporteri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0314 secunde