Atacantul Bogdan Rusu a marcat de trei ori în ultimele patru etape ale turului

"Farul poate ajunge de pe opt pe patru"

1202
Atacantul farist Bogdan Rusu este de părere că, după o pregătire de iarnă foarte bună, "marinarii" pot urca sensibil în clasament în partea a doua a campionatului.
"Având în vedere cum am plecat la drum și cu ce probleme ne-am confruntat pe parcursul turului, a fost o surpriză foarte mare pentru toată lumea jocul și rezultatele noastre. Bazându-mă pe ce am arătat în prima jumătate a Ligii a II-a și o pregătire bună de iarnă, eu spun că, în retur, putem urca în clasament și, de ce nu, putem prinde și locul patru. Sunt doar cinci puncte între poziția actuală a Farului, opt, și primul loc de sub podium", a declarat Bogdan, pentru "Cuget Liber".
Vârful de 20 de ani, venit la Constanța de la Aerostar Bacău, a "explodat" abia în ultimele patru etape, când a punctat de trei ori, de altfel singurele sale reușite din tur. Bogdan pune această eficiență pe seama folosirii sale în aceste runde pe postul de bază, cel de atacant, după ce, până atunci, evoluase preponderent mijlocaș stânga.
"Transferul la Farul e un moment important în cariera mea. Este primul an de Liga a II-a și vreau să profit de șansa pe care mi-a oferit-o antrenorul Ioan Sdrobiș. Datoria mea e să dau goluri și mă bucur că am început să punctez", ne-a mai spus Bogdan Rusu, care a fost convocat de selecționerul Emil Săndoi la trialul de constituire a lotului național de tineret.
"Sunt fericit că am fost remarcat de selecționer și sper ca evoluțiile mele viitoare la Farul să mă țină în atenția sa", a arătat Rusu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 15 Decembrie 2010
Stire din Sport : "Farul e ca Danemarca în 1992"
Pagina a fost generata in 0.3848 secunde