"Marinarii" au obținut o victorie clară (6-0) în amicalul de vineri seară, cu Portul

Farul și-a regăsit pofta de joc și de gol

1055
Farul și-a regăsit pofta de joc și de gol - 742ac6b5dc0109b50c1506eee8c8c895.jpg
FC Farul a încheiat cu o victorie prima etapă de pregătire, de la Constanța. Vineri seară, "marinarii" s-au impus lejer, cu scorul de 6-0 (1-0), în fața Portului Constanța și speră să repete evoluția bună și în turneul din Italia.

Câteva sute de suporteri ai Farului au venit în tribunele stadionului din str. Primăverii, să-și vadă la lucru favoriții, plecând acasă destul de mulțumiți de randamentul acestora.
Antrenorul Marius Șumudică n-a avut astâmpăr pe marginea terenului, dând permanent indicații. Tehnicianul le-a cerut băieților săi să joace simplu și în viteză, le-a recomandat fundașilor centrali să comunice mai mult între ei, și-a felicitat mijlocașii pentru pasele de efect și i-a certat pe atacanți când aceștia au tratat cu superficialitate ocaziile de gol.
Scorul l-a deschis Cristocea, care a transformat cu siguranță penalty-ul obținut, în min. 10, de Chico, faultat în careu de portarul advers. 1-0 avea să fie și rezultatul la pauză, pentru că același portughez Chico a ratat o bună oportunitate, balonul trimis cu capul, la colțul scurt, fiind deviat în corner de goal-keeper-ul Portului.
Farul a început vijelios repriza secundă, Nanu marcând pentru 2-0 în min. 46, după o pasă de pe dreapta a lui Fatai. În următorul sfert de oră, M. Ene și-a trecut în cont o "dublă", 4-0, apoi Nanu a oferit ratările serii, aducându-ne aminte de gafele din sezonul trecut. Mai întâi, a trimis pe lângă bară din 5 metri (!!!), iar câteva zeci de secunde mai târziu, n-a nimerit cadrul porții goale, din marginea careului, după ce driblase portarul.
Nanu și-a mai spălat din păcate în min. 78, când l-a servit ideal pe Fatai pentru
5-0, tabela fiind închisă de golul lui Soare, din prelungiri.
Așadar, Farul - Portul 6-0, un rezultat bun în special pentru capitolul moral.
Marius Șumudică a folosit câte o formulă de echipă în fiecare repriză: Vlas, Mățel, I. Barbu, Pașcovici, L. Ștefan, C. Matei, Ben Teekloh, B. Andone, Chico, Cristocea, M. Ene (repriza I); Sardescu, Păcuraru, Șchiopu, Buzea, Leu, Fatai, Pătrașcu, Soare, G. Mendy, Nanu, M. Ene (repriza a II-a).
***
Pentru fotbaliștii Farului, urmează stagiul de pregătire din Italia (Montecatini, 26 iulie - 6 august). Aici, constănțenii vor susține cinci meciuri amicale, cu Lucchese (Serie C1; marți, 28 iulie, de la ora locală 19; ora 20 în România), AFC Tubize (Belgia), o formație de jucători din Serie A fără contract (Disocupati), Livorno (Serie A) și San Genovese (echipă italiană de eșalon inferior).
Ultimul adversar pe care Farul l-ar putea înfrunta ar fi și cel mai valoros: Siena, echipă ce evoluează în Serie A.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.097 secunde