FC Farul dispută, astăzi, primul amical al verii

1135
1
FC Farul dispută, astăzi, primul amical al verii - farul-1343057809.jpg
Noul sezon al Ligii a II-a bate la ușă, iar conducerea Farului nu pierde timp. Astfel, s-a stabilit programul celor trei meciuri amicale

în care antrenorul Ion Barbu îi va pune la încercare pe "marinari", având ca obiectiv pregătirea și consolidarea primului 11.

Noul conducător al FC Farul, Marian Diaconescu, nu vrea în niciun fel să se lase bătut, acesta punând la cale, împreună cu ceilalți membri ai staff-ului administrativ al clubului, câteva meciuri amicale, pentru ca antrenorul Ion Barbu să-și testeze noile achiziții.

Astfel, astăzi, de la ora 18.30, pe stadionul "Farul", alb-albaștrii vor disputa un meci amical contra echipei din Liga a III-a CS Jiul Rovinari, formație care s-a bătut pentru promovarea în Liga a II-a, sezonul trecut. Seria amicalelor continuă miercuri, când, pe același stadion și de la aceeași oră, fariștii vor disputa partida cu FC Metaloglobus București (Liga a III-a, locul 9 în sezonul 2011-2012). Ultimul meci amical din această săptămână se va juca sâmbătă, contra Deltei Tulcea, programul acestuia urmând să fie stabilit în cursul zilei de azi.

50% aceeași echipă

Noua echipă a Farului nu are foarte mari modificări, în proporție de 50%, lotul conținând aceeași jucători cu care s-a prezentat și în campionatul trecut.

"Am păstrat destui din jucătorii importanți ai Farului, iar pe lângă aceștia, au venit câteva întăriri. Cred că este un lot bun și avem speranțe de a face față în Liga a II-a cu brio", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele executiv al FC Farul, Marcel Lică.

Promovare sau supraviețuire

Între cele două obiective - promovare sau supraviețuire - se află un fir foarte subțire, care s-ar putea rupe oricând, punând echipa fanion a Dobrogei chiar și în situația de desființare! Actualul finanțator, Marian Diaconescu, aduce bani de acasă pentru a susține echipa și precizează că nu are nimic de câștigat, doar conștiința împăcată că nu va lăsa Farul la greu.

"În condițiile în care numai el răspunde de finanțare, atunci, implicit, numai el știe cât poate să aducă bani de la familia lui. Acest om și-a făcut niște planuri și se știe că performanța în fotbal se plătește la un nivel superior, dar eu sunt sigur că va face eforturi mari pentru a rămâne alături de Farul", ne-a mai spus Lică. 

Comentează știrea

Un Farist
24 iulie 2012
Farul

Ma poate lamurii cineva si pe mine? Giani Nedelcu a plecat de tot, adica si-a vandut actiunile si ne-a lasat in pace sau doar s-a dat la fund si este tot el patron fara sa mai dea bani. Multumesc.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7674 secunde