FC Viitorul întâlnește, astăzi, finalista Ligii Campionilor Asiei din 2010

240
< 1 min citire
FC Viitorul susține, astăzi, de la ora 17.00, al patrulea meci de verificare din cantonamentul de la Kizilcahamam (Turcia). Adversara echipei constănțene este formația iraniană de primă ligă Zob Ahan, care, în urmă cu doi ani, a susținut finala Ligii Campionilor Asiei (1-3 în ultimul act, de la Tokyo, cu sud-coreenii de la Seongnam Ilhwa Chunma).
Următorul meci de verificare din Turcia al Viitorului va avea loc mâine, în compania celor de la Sivasspor (Turcia, locul 7 în prima ligă).
Atacantul Denis Alibec a părăsit, ieri, cantonamentul Viitorului de la Kizilcahamam. Jucătorul sosit de la Inter Milano a suferit, săptămâna trecută, o accidentare la genunchi, care l-a făcut să rateze în continuare antrenamentele alături de coechipieri, precum și confruntările cu Sepahan (0-0) și CSKA Sofia (2-1).
Alibec a urmat în Turcia un tratament medical de fizioterapie cu ședințe cu laser și ultrasunete cu fizio-kinetoterapeutul Paul Ciocănescu. Fotbalistul va efectua la sosirea în România un RMN, care va constata gravitatea accidentării sale, precum și programul de recuperare pe care va trebui să îl urmeze în continuare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0302 secunde