FCSB și CFR Cluj au remizat în derby-ul de duminică seara, încheiat cu scorul de 1 la 1, iar roș-albaștrii mențin avansul de două puncte față de ardeleni în fruntea clasamentului din playoff. Bucureștenii au respirat însă ușurați abia în minutul 90, grație sârbului Bogdan Planici, care a înscris golul egalării.
Fanii roș-albaștrilor sperau la titlul cu numărul 27 și au pus în scenă o coregrafie pe măsură. După pasa de geniu marca Budescu, Man a irosit cea mai mare ocazie din prima parte, în minutul 24. CFR a replicat abia la zece minute după pauză, prin fostul campion roș-albastru Țucudean (min 55).
Au urmat pe final golurile lui Djokovic, respectiv Planic, și pentru a patra oară în acest sezon, CFR a fost egalată la 1 după ce a condus-o pe FCSB.
Cu trei etape înainte de finalul sezonului, FCSB e lider, cu două puncte avans față de CFR. Etapa viitoare, roș-albaștrii joacă la Iași, iar clujenii în Gruia cu Craiova.
"Am avut emoții mari până a marcat CFR, apoi am spus că asta e. După aceea m-am rugat la Maica Domnului să obținem măcar un egal. Am zis că poate nu merit, dar Maica Domnului mi-a dat egalul. Un gol care face cât un campionat! Avem ca avantaje meciul direct cu ei și golaverajul", a declarat Gigi Becali.