FCSB, o nouă înfrângere dureroasă în Europa League

116
< 1 min citire
FCSB, o nouă înfrângere dureroasă în Europa League - fcsb-invinsa-1761307491.jpg
FCSB a primit joi seară vizita echipei italiene Bologna, într-o nouă etapă din Europa League.
Formația antrenată de Elias Charalambous a început dezastruos meciul după ce Odgaard și Dallinga au înscris în minutele 9, respectiv 12. Prima repriză a fost una dominată în totalitate de italieni, care au profitat și de faptul că FCSB a ținut mai mulți jucători importanți pe banca de rezerve.
În partea a doua au intrat pe teren Daniel Bîrligea și Florin Tănase, iar cursul jocului s-a schimbat.
Bîrligea a demonstrat încă odată că este un atacant puternic și în minutul 56 a redus din diferență, ducând scorul la 2-1 pentru italieni.
Darius Olaru a fost grav „avariat” după ce s-a trezit cu arcada spartă în urma unui cot primit de la un adversar, fază la care centralul leton nu a scos nici măcar cartonașul galben, deși fața jucătorului român era plină de sânge.
Până la final nu s-a mai înscris, astfel că FCSB a suferit cea de-a doua înfrângere în Europa League. În etapa viitoare campioana României va juca împotriva elvețienilor de la FC Basel.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0576 secunde