FIFA a ridicat suspendările federațiilor din Kuwait, Samoa și Peru

223
< 1 min citire
Comitetul Executiv al FIFA a anunțat, sâmbătă, la Tokyo, că a decis să ridice suspendările federațiilor din Kuwait, Samoa și Peru.
Ridicarea suspendării Kuwaitului, pronunțată în octombrie, din cauza implicării politice, este doar provizorie, pentru a autoriza această federație să participe la preliminariile Cupei Asiei începând din ianuarie și la Cupa Golfului. O decizie definitivă va fi luată la următorul CEx al FIFA, de la Zurich, din 19-20 martie 2009.
Federația din Samoa fusese suspendată la finalul lunii octombrie pentru repetate probleme de conducere, care au fost rezolvate alături de CEx al FIFA.
O problemă de presupusă ingerință politică a guvernului peruan pentru demiterea președintelui forului fotbalistic din Peru a obligat FIFA la suspendarea echipei din toate competițiile internațio-nale, însă în cele din urmă situația a fost clarificată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0293 secunde