Președintele FIFA, Sepp Blatter, a declarat, vineri, la Tokyo, că forul mondial poate decide la următorul Congres, care va avea loc anul viitor, să reducă numărul de străini care au voie să joace pentru un club. "Jucătorilor străini le trebuie deschisă ușa, dar nu până la punctul în care cluburile își pierd identitatea", a declarat Blatter, care se află în Japonia, unde are loc și Campionatul Mondial al Cluburilor.
Președintele FIFA a adăugat că respectiva problemă este în discuție de mai mulți ani, dar că, acum, s-au înregistrat mai multe eșecuri ale echipelor naționale
din campionatele puternice.
El a mai spus că situația va fi analizată de către Comitetul Strategic al FIFA, care va propune și o soluție la finalul întâlnirii care va avea loc în Sydney, în mai 2008, și că mai multe persoane importante din fotbal, precum Franz Beckenbauer, Johann Cruyff și Michel Platini, sunt de acord cu propunerea lui.
Blatter s-a referit și la actuala ediție a CM al Cluburilor și a spus despre AC Milan că nu mai are identitatea de echipă italiană, din cauza numărului mare de străini care evoluează la formația din Serie A. El a dat ca exemplu pozitiv campionatul japonez, unde un club nu poate convoca mai mult de trei străini pentru o partidă.