FK Csikszereda a smuls egalul cu CFR Cluj, în Superligă

134
< 1 min citire
FK Csikszereda a smuls egalul cu CFR Cluj, în Superligă - csikzereda-cfr-1760702455.jpg
Nou-promovata FK Csikszereda a smuls egalul în meciul cu CFR Cluj, scor 2-2 (1-1), la Miercurea Ciuc, într-un meci restant din etapa a 5-a a Superligii de fotbal.
CFR a deschis scorul prin Andrei Cordea, după o pasă excelentă a lui Louis Munteanu. Harghitenii au egalat prin Marton Eppel, cu o lovitură de cap, la lovitura liberă executată de Lorand Paszka.
Clujenii au trecut din nou în avantaj, în repriza secundă, prin algerianul Islam Slimani, la puțin timp de la intrarea sa pe teren. Pentru Slimani a fost primul gol marcat în Superligă, pasa decisivă venind de la Lindon Emerllahu.
FK Csikszereda a egalat in extremis, prin Lorand Paszka, dintr-un penalty acordat cu ajutorul arbitrajului video, după ce Ervin Bakos a căzut în careu la un duel cu Lorenzo Biliboc și Matei Ilie. Maghiarul Paszka a transformat cu o execuție „a la Panenka.
Ciucanii au mai marcat o dată, dar arbitrul George Cătălin Găman nu a acordat golul în mod eronat, considerând că a fost fault când portarul Otto Hindrich a scăpat mingea la un duel cu Marton Eppel.
Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria fostului internațional Flavius Domide. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1307 secunde