Fotbal / Ajax Amsterdam, a pus ochii pe doi juniori de la Viitorul

186
< 1 min citire
Doi dintre cei mai promițători puști de la FC Viitorul, fundașul Bogdan Țîru (18 ani) și mijlocașul Gabriel Iancu (17 ani) sunt foarte aproape de un transfer la cea mai importantă formație de club din Olanda, Ajax Amsterdam. Cei doi jucători au susținut săptămâna trecute probe de joc la echipa care l-a făcut mare pe fostul căpitan al naționalei, Cristian Chivu și din primele informații apărute în presa olandeză, se pare că cei doi jucători au reușit să îi impresioneze pe antrenorii și scouterii formației batave.
"Sunt foarte talentați. Ne-au lăsat o impresie foarte bună. Pot să spun că ne-au impresionat.", a declarat antrenorul Gery Vink pentru De Telegraaf, cotidian care notează că gruparea Ajax Amsterdam va înainta o ofertă de transfer pentru transferurile lui Țîru și Iancu.
Dacă vor ajunge la Ajax, cei doi puști ai Viitorului vor intra într-o galerie selectă a fotbaliștilor români care au avut onoarea de a purta tricoul "lăncierilor" din care mai fac parte: Cristian Chivu, Bogdan Lobonț, George Ogăraru sau Nicolae Mitea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0475 secunde