Fotbal / FCSB - Silkeborg, în Conference League. Dică: „Rar am văzut o aşa echipă agresivă”

193
Fotbal / FCSB - Silkeborg, în Conference League. Dică: „Rar am văzut o aşa echipă agresivă” - 1-1665574061.jpg

Articole de la același autor

În etapa a 4-a a Grupei B a Europa Conference League, FCSB va întâlni pe Silkeborg, într-o partidă programată joi, 13 octombrie, de la ora 22.00, pe Arena Naţională din Bucureşti.

„Ne aşteaptă o partidă foarte grea, cu un adversar foarte bun, care joacă un fotbal ofensiv. Analiza pe care am făcut-o şi la meciul tur şi acum îmi arată o echipă foarte bună. Rar am văzut în ultima perioadă una care să aibă aşa posesie şi dinamică pe faza ofensivă, agresivă pe faza defensivă, o echipă foarte bine organizată.

Chiar dacă nu sunt o echipă cu individualităţi, sunt o echipă bună luaţi ca un grup şi ne aşteaptă o partidă foarte grea.

Trebuie să facem totul perfect şi defensiv şi ofensiv ca să reuşim să scoatem un rezultat pozitiv”, a declarat, miercuri, 12 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, antrenorul echipei FCSB, Nicolae Dică.

În partida din Danemarca, din urmă cu o săptămână, Silkeborg s-a impus cu scorul de 5-0.

După trei jocuri în grupă, FCSB ocupă ultimul loc în clasament, cu un singur punct. Lideră este West Ham (9 p), urmată de Anderlecht (4 p) şi Silkeborg (3 p).

Foto: Facebook / FCSB 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6422 secunde