Fotbalistul exclus din Academia Hagi, judecat de Comisia de Disciplină a FRF

229
Fotbalistul exclus din Academia Hagi, judecat de Comisia de Disciplină a FRF - fotbaljucatoracademie-1372170124.jpg

Articole de la același autor

Fostul fotbalist al Academiei Hagi, Mihai Oarnă, care a fost exclus, sâmbătă, din cadrul centrului sportiv de la Ovidiu pentru că a jignit o pasageră în avionul cu care selecționata Under 16 a României revenea din străinătate, după înfrângerea, cu scorul de 1-10, suferită în fața Germaniei, va fi judecat de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal. 

Directorul tehnic național, Mihail Marian, a întocmit un referat pe acest subiect, fiind aprobat de președintele federației, Mircea Sandu. Ca urmare, incidentul din avionul cu care se deplasa reprezentativa U16 va fi analizat de Comisia de Copii și Juniori a FRF și apoi cazul va fi înaintat Comisiei de Disciplină. 

În plus, Mihai Oarnă nu va mai fi convocat la nicio acțiune a echipei naționale de juniori până la o decizie definitivă a comisiilor din cadrul FRF în acest caz. 

Mircea Sandu a aprobat angajarea unui psiholog pentru rezolvarea eficientă a problemelor educative cu care se confruntă conducerile tehnice la nivelul juniorilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 26 Iunie 2013
Stire din Sport : Aikido Aikikai - seminar de vară
Pagina a fost generata in 2.8549 secunde