Fotbalistul Victor Astafei, care a suferit o fractură craniană, va sta două luni în afara terenului

273
Fotbalistul Victor Astafei, care a suferit o fractură craniană, va sta două luni în afara terenului - va-1315833410.jpg
Fotbalistul Victor Astafei, de la FCM Târgu Mureș, care s-a accidentat grav, vineri seara, în timpul partidei cu Astra Ploiești, fiind diagnosticat cu fractură craniană, va sta două luni în afara terenului de joc, informează site-ul clubului.

"După investigațiile medicale la care a fost supus Victor Astafei, în urma accidentării suferite vineri seara, în partida cu Astra Ploiești, medicii au dat verdictul final: fractură de os temporal, fără deplasare și fără complicații. Vestea bună este că Victor nu va trebui operat, dar va rămâne internat la secția de Neurochirurgie până marți, când va fi externat. După aceea va începe perioada de refacere, care va dura cel puțin două luni, potrivit medicului echipei", precizează în informațiile postate pe site.

Inițial, jucătorul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, fiind transportat direct de pe terenul de fotbal cu o ambulanță la SMURD Târgu Mureș, în urma unei ciocniri violente cu un jucător advers, în minutul 77 al partidei, meciul fiind întrerupt aproximativ 10 minute.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 12 Septembrie 2011
Stire din Sport : Ana Porgras, cea mai tare
Pagina a fost generata in 1.4818 secunde