Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat, cu unanimitate de voturi, perioadele de transfer pentru sezonul competițional 2027-2028. Potrivit FRF, perioada de transferuri din vară va avea loc între 15 iunie și 6 septembrie 2027, iar cea din iarnă între 11 ianuarie și 7 februarie 2028.
Perioadele de transfer la fotbal în sală
Pentru competițiile de fotbal în sală, perioada de transferuri din vară va fi identică celei din fotbalul masculin, respectiv 15 iunie - 6 septembrie 2027. Fereastra de transferuri din iarnă este programată în intervalul 4-31 ianuarie 2028.
Modificări propuse pentru play-off-ul Ligii a 2-a
În cadrul aceleiași ședințe, membrii Comitetului Executiv au analizat posibilitatea ca doar cluburile care dețin drept de promovare, conform prevederilor legale, respectiv cluburile de drept privat, să poată participa în play-off-ul Ligii a 2-a.
Al cincilea oficial la meciurile de importanță deosebită
Comitetul Executiv a aprobat, de asemenea, propunerea Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) privind introducerea posibilității delegării unui al cincilea oficial, cu statut de arbitru asistent, la partidele de importanță deosebită.
Măsura va putea fi aplicată la meciuri precum finala Cupei României și Supercupa României, iar baremul pentru acest oficial va reprezenta 50% din baremul acordat unui arbitru asistent.
Au fost omologate rezultatele sezonului 2025/2026
Tot cu unanimitate de voturi, Comitetul Executiv al FRF a aprobat omologarea rezultatelor și clasamentelor competițiilor organizate de Federația Română de Fotbal în sezonul 2025/2026, cu excepția Ligii a 3-a.
Rezultatele din Liga a 3-a vor fi omologate după data de 15 iulie, când urmează să fie finalizat litigiul aflat pe rolul Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), inițiat de CSM Unirea Alba Iulia.
Bogdan Bălănescu nu mai face parte din Comitetul Executiv al FRF
FRF a anunțat că, în urma omologării rezultatelor și a promovării echipei FC Voluntari în Superliga României, formație pe care o reprezenta în Comitetul Executiv, Bogdan Bălănescu și-a încheiat mandatul de membru al Comitetului Executiv.