Deși "rechinii" au înregistrat mai multe rezultate nefavorabile în ultimul timp, ultimul, sâmbătă, 0-0 acasă cu "lanterna roșie" U Cluj, consiliul director al
FC Farul, întrunit, ieri, la sediul clubului, a hotărât să meargă în continuare, cel puțin până la finele acestui an, pe mâna antrenorului principal Constantin Gache
și a echipei sale tehnice.
Nici împotriva jucătorilor nu s-au luat măsuri, conducerea Farului fiind alături atât de tehnicieni, cât și de fotbaliști și susținându-i, pentru a reuși să obțină și rezultate.
La ședința consiliului director, care a durat o oră și un sfert, au participat și antrenorii. După încheierea discuțiilor, Gheorghe Bosînceanu, președintele con-siliului director, și Mihai Daraban, vicepreședinte CD, alături de tehnicieni, au vorbit și cu jucătorii, timp de o oră, în vestiar.
"Ne-am reafirmat încrederea în echipa tehnică. Este formată din oameni legați de clubul Farul. Provin din foști jucători ai echipei noastre. Îi susținem în continuare. Le-am transmis că de la ei avem nevoie să găsească cele mai bune mijloace pentru a obține și rezul-tate. Fără ele, nu își pot dovedi în fața noastră, a constănțenilor, valoarea. Iar dacă nu rezultatele, măcar jocul să ne mulțumească pe deplin, și nu numai pe mine, ci și pe suporterii și pe iubitorii fotbalului constănțean", a declarat Gheorghe Bosînceanu.
Despre Gache, președintele Farului a spus că "depinde de el și numai de el să ne dovedească nouă tuturor că este tehnicianul de care clubul și Constanța au ne-voie. Este un fost jucător și antrenor al Farului, care a reușit să promoveze o formație în Liga 1. Noi, Farul, i-am dat o șansă adu-cându-l la club și delegându-i res-ponsabilitatea primei noastre echipe".
"Nu le dăm jucătorilor cu nuiaua la fund"
În privința jucătorilor, s-a hotărât că nu este momentul potrivit și nu ar fi bine să fie sancționați acum.
"Cu jucătorii nu este timp acum și nu sunt nici ei copii de grădiniță sau școlari să-i penalizăm, să le dăm cu nuiaua la fund. Sunt fotbaliști maturi, majoritatea dintre ei cu experiență și rezultate la nivelul primei ligi. Dar și ei trebuie să se mobilizeze și să obțină rezultate. Și ei au nevoie de rezultate, în egală măsură cu antrenorii și cu noi toți care suntem alături de ei, conducători, sponsori, suporteri, iubitori ai fotbalului și susținători ai Farului", a spus Gheorghe Bosînceanu.
Farul se va despărți de portughezul Paulo Monteiro
Președintele consiliului director al Farului a reafirmat că, în iarnă, se intenționează întărirea echipei cu măcar 2-3 jucători. "Avem în atenție 15 fotbaliști din străinătate și mai mulți din țară. Dacă va fi cazul să renunțăm la cineva, vom lua o decizie în pauza competițională", a spus Gheorghe Bosînceanu, care a făcut referire și la ultimii străini achiziționați de Farul: "Mala a confirmat. Aproape și-a ocupat un loc de titular. Avem nevoie de el. Este un internațional cu mare experiență și un băiat serios. Gaston a făcut pași înainte și am încredere că, în curând, va fi unul dintre titularii incontestabili, ca mijlocaș stânga. Monteiro din păcate nu confirmă. Dacă nu vom ajunge la o înțelegere cu agentul lui, pentru a-i înceta contractul cu acordul ambelor părți, cu certitudine nu-i vom reconfirma noi contractul la expirarea primului an, în mai 2008".