După ziua întâi, România - Slovacia 1-1, în Cupa Davis

Galerie foto. Copil aduce primul punct! Sâmbătă, pumnii strânși pentru Tecău și Mergea

210

Articole de la același autor

Vineri, pe terenul central de la Tenis Club Idu din Mamaia, s-a dat startul mult așteptatului eveniment de Cupa Davis, în care adversare sunt reprezentativele României și Slovaciei, într-o înfruntare contând pentru turul al doilea din Grupa I a zonei Euro-Africane. 


În meciul de debut, Marius Copil a reușit să dispună de Norbert Gombos și să aducă nu doar primul punct echipei sale, cât și un plus de încredere și entuziasm pentru partidele viitoare. 


Copil s-a impus în patru seturi extrem de disputate, scor 7-6 (5), 6-7 (6), 6-4, 7-6 (10). Meciul a durat aproximativ patru ore, timp în care suporterii români au trecut prin foarte mari emoții. Partida a fost echilibrată, fiecare dintre cei doi reușind să revină în momentele în care erau conduși și să echilibreze balanța. Astfel, trei seturi s-au încheiat în tie-break, cel mai important fiind cel din ultimul set. 


La sfârșitul jocului, Marius Copil a recunoscut faptul că nu a jucat cel mai bun tenis al său, însă este bucuros că a reușit să aducă un punct important echipei sale. 


Din păcate, cel de-al doilea meci al zilei, cel dintre Adrian Ungur și Martin Klizan, nu a avut istoric, slovacul nr. 38 ATP impunându-se lejer, în minimum de seturi, scor 6-4, 6-2, 6-0, după doar o oră și 33 de minute. Astfel, după ziua întâi, la general, scorul este egal, 1-1. 


Sâmbătă, de la ora 15.00, se va disputa meciul de dublu, de o parte și de alta a fileului aflându-se cuplurile Horia Tecău/Florin Mergea și Igor Zelenay/Andrej Martin. Componența echipei de dublu se poate modifica însă, chiar și cu o oră înainte de disputarea meciului. 


Duminică, de la ora 11.30, Marius Copil îl va întâlni pe Martin Klizan, iar Adrian Ungur va juca cu Norbert Gombos.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4663 secunde