Galerie FOTO. Hagi, Lucescu și Stelea s-au întâlnit pe teren

95

Articole de la același autor

Ieri, formația constănțeană FC Viitorul a disputat un meci amical contra Șahtior Donețk, echipă antrenată de Mircea Lucescu. Deși partida s-a încheiat cu victoria ucrainenilor, scor 1-0, meciul a constituit o ocazie unică în care Gheorghe Hagi și Bogdan Stelea s-au revăzut cu Mircea Lucescu, cel care le-a călăuzit drumurile în startul carierelor acestora. 


"Mă bucur enorm că l-am revăzut. E o bucurie imensă pentru mine să mă întâlnesc cu Mircea Lucescu. Îi datorez multe, nu pot să uit că alături de dânsul am debutat la Dinamo. Sincer, nu credeam vreodată că voi ajunge să-i fiu adversar pe banca de rezerve. Sper să se mai repete acest moment", a povestit Bogdan Stelea pentru academiahagi.ro.


Sursa foto: academiahagi.ro

 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.65 secunde